full screen background image

Salonul Internaţional de Carte “Alma Mater Librorum” 2018, la USV

Cea de a V-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte “Alma Mater Librorum”, organizat anul acesta de către Universitatea „Ştefan cel Mare” – Biblioteca USV, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava şi Consiliul Local Suceava, va avea loc în zilele de 3-4 mai şi va marca, printr-o serie de evenimente speciale, Centenarul Marii Uniri 1918-2018.

Peste 25 de edituri şi case editoriale de prestigiu din România, Republica Moldova şi Ucraina şi-au anunţat participarea cu standuri de carte, lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu autori, dialoguri cu studenţii şi profesorii suceveni, la toate acestea publicul larg din Suceava fiind invitat permanent.

Anul acesta, Editura Tritonic din Bucureşti va fi Invitatul de Onoare al Salonului Internaţional de carte Alma Mater Librorum.
Printre editurile prezente la Suceava la începutul lunii mai se află Editura Academiei Române, Editura Didactică şi Pedagogică, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Editura Junimea din Iaşi, Editura Curtea Veche Bucureşti, Editura Cygnus Suceava, Editura Niculescu Bucureşti, edituri universitare din Iaşi, Cernăuţi, Chişinău, Bucureşti, Suceava, Case editoriale din Iaşi, Suceava, edituri cu carte religioasă ş. a.

Printre momentele de forţă ale Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum amintim: lansările de carte în prezenţa oaspeţilor speciali, profesorul universitar dr. Andrei Marga şi scriitorul-jurnalist Stelian Tănase, organizarea standului Cărţile Voroneţului, prezentarea Editurii Didactice şi Pedagogice, Concertul extraordinar de pian şi violoncel (Edit Arva la pian şi Emerich Ghercă la violoncel) la Auditorium-ul „Joseph Smith” (joi, 3 mai, ora 18:00), precum şi spectacolul de teatru Trei surori, de Anton Pavlovici Cehov, de la Teatrul Municipal „Matei Vişniec”, partener în organizarea Salonului Internaţional de Carte de la USV (pe 3 mai, ora 19:00).

Întâlnirile cu cititorii propuse de către Stelian Tănase – “100 de ani de la Marea Unire” şi de Andrei Marga – “Reafirmarea identităţilor în Europa”, vor avea loc în cursul zilei de 3 mai, la Universitate, ora 12:00 şi ora 15:30.

Vineri, 4 mai, ora 11:00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Suceava, va avea loc Şedinţa festivă cu participarea Editurii Nicodim Caligraful – Mănăstirea Putna, a profesorului univ. dr. Mihai Iacobescu, cu volumul “Scrisori din Bucovina”, şi a profesorului Andrei Marga, cu volumele “Ordinea viitoare a lumii” – Editura Niculescu, 2017 şi “Raţiune şi voinţa de raţiune” – Editura Academiei Române, 2017.

SALONUL INTERNAŢIONAL DE CARTE “ALMA MATER LIBRORUM”

3 mai

ora 8:00 – 9:45 – Primirea invitaţilor şi instalarea standurilor

ora 10:00 – Deschiderea oficială – Holul central, Corp A

ora 10:30-11:00 – Prezentarea Editurii Universităţii din Suceava – Lector dr. Victor Andrei Cărcăle, Directorul Editurii USV

ora 11:00-11:30 – Lansare de carte: Paradigmele mecanicii cuantice – Editura Matrix Rom, Bucureşti,  autor  Conf. univ. dr. George Mahalu – Prezintă: Prof. univ. dr. Mihai Dimian

ora 11:30-12:00 –  Prezentarea Editurii Tritonic, Bucureşti – Invitat de onoare al Salonului – lansare de carte: Patimile doamnei ministru, autor  Bogdan Hrib – Prezintă: Bogdan Hrib şi  bibliotecar Liliana Cobzaru

ora 12:00-13:00 – Întâlnire cu scriitorul-jurnalist Stelian Tănase- 100 de ani de la Marea Unire –  moderator: Prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu – Prezintă: jurnalist Sorin Avram – Aula Magna,  Corp A

ora 13:00-13:30 – Prezentarea Editurii Universităţii de Stat Moldova, Chişinău – Prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu şi Ana Cîşlari

ora 13:30-14:00 – Prezentarea Editurii Didactică şi Pedagogică, Bucureşti – Maria Mihaela Nistor, Director General al Editurii Didactice şi Pedagogice şi  bibliotecar Antoneta Mihailescu

ora 14:00-14.30 – Prezentarea Editurii Junimea, Iaşi – Prof. univ dr. Simona Modreanu – Sala de lectură „M. Iordache”

ora 14:30-14:45 – Prezentarea Editurii „Connaissances et Savoirs”, Paris şi Casa Editorială Demiurg, Iaşi – Prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu

ora 14:45-15:15 – Lansare de carte: Esenţial în Kinetoterapie – Editura Pim, Iaşi, autor kinetoterapeut drd Daniela Iuliana Chimingică – Prezintă: dr. Ioan Ieţcu, dr. Claudia Bîlha şi Conf. univ. dr. Carmen Balan

ora 15:15-15:30 – Prezentarea Editurii „Ruta” – Cernăuţi- bibliotecar Stela Purici şi Nicoleta Holovaci

ora 15:30-16:30 – Întâlnire cu Prof. univ. dr. Andrei Marga: Reafirmarea identităţilor în Europa –  moderator: Prof. univ. dr. ing. Adrian Graur  – Aula Corp E

ora 16.30-17:00 – Prezentarea Editurii Pro Universitaria, Bucureşti – Nicolae Cîrstea, Directorul Editurii şi bibliotecar Liliana Ciobanu

ora 17:00-18:00 – Lansări de carte: Nocturna cu vampir. Opus 1 şi Dinastia  – autor Stelian Tănase, Editura RAO, Bucureşti – moderator: jurnalistul Sorin Avram – Prezintă: Prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu şi Lector  univ. dr. Radu Bruja

ora 18:00 – Concert extraordinar de pian şi violoncel: Edit Arva la pian şi Emerich Ghercă la violoncel – Auditorium „Joseph Smith”

ora 19:00 – Spectacol de teatru:  Trei surori de Anton Pavlovici Cehov –  Teatrul Municipal „Matei Vişniec”

4 mai

ora 9:00-9:30 – Prezentarea Memorialului Ipoteşti- Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu – Conf. univ. dr. Ala Sainenco, Directorul Memorialului Ipoteşti

  • Exerciţii de neclintire. Antologia poeţilor laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum 1997-2017, Bistriţa: Casa de Editură Max Blecher, 2017;
  • In Honorem Dumitru Irimia. Lucrările Colocviului de exegeză literară, Ediţia I, Ipoteşti, 14 iunie 2017;
  • Revista Hyperion, nr. 1,2,3 dedicat Unirii de la 1918.

ora 9:30-10:00 – Prezentarea Editurii Proema, Baia Mare: Colectia “Biblioteca Arabă” – “Punte între lumi şi inimi”. Selecţie din lirica română şi arabă contemporană; lansare: „Iulian N. Vlad. Confesiuni pentru istorie”- autor Aurel I. Rogojan

ora 10:00-10:30 – Prezentarea Editurii Doxologia, Iaşi – Conf. univ. dr. Carmen Balan

ora 10:30-11:00 – Lansări carte: Drept penal european – autor Prof. univ. dr. Vasile Păvăleanu – Editura Lumen, 2018 şi Drept procesual penal – autor Prof. univ. dr. Vasile Păvăleanu – Editura Pro Universitaria, 2016 – Prezintă: Prof. univ. dr. Aurora Ciucă

ora 11:00-13:00 – Şedinţă festivă – Sala Mare a Primăriei – participă: Editura Niculescu, Editura Academiei, Editura Junimea şi Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna – invitaţi: Prof. univ. dr. Andrei Marga, Prof. univ. dr. Mihai Iacobescu şi Părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, Stareţul Mănăstirii Putna – moderator: Angela Zarojanu, Preşedinta Comisiei de Cultură din Consiliul Local Suceava

Lansări de carte:

Ordinea viitoare a lumii – autor  Prof. univ. dr. Andrei Marga, Editura Niculescu, 2017;

Raţiune şi voinţa de raţiune – autor  Prof. univ. dr. Andrei Marga, Editura Academiei, 2017;

Scrisori din Bucovina – autor Prof. univ. dr.  Mihai Iacobescu, Editura Junimea 2017;

Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna

ora 13:00-13:30 – Lansare de carte: Ce vrei să spui doctore?  – Editura Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava,  autor Dana Humoreanu – moderator: Prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu

ora 13:30-14:00 – Cărţile Voroneţului – monahia Elena Simionovici, monahia Gabriela Platon – Prezintă: Ovidiu Vintilă şi Conf. univ. dr. Carmen Balan

ora 14:00-14:30 – Prezentarea Editurii Casa Corpului Didactic „George Tofan”, Suceava – Prof. grad I, Elena-Manuela David, Director al Editurii

ora 14:30-15:00 – Lansare de carte: Cubul cu trei feţe – Editura Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, autori: Andrei Pătrăucean, Georgiana Obadă şi Ana-Maria Antonesei

ora 15:00 – 15:30 – Prezentarea Editurii AMO, Suceava – Prezintă dr. ing. Ana Maria Ovadiuc

Participanți:

Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Editura Universităţii Naţionale „Yurij Fedkovych”din Cernăuţi -„Ruta”

Editura Universităţii de Stat din Moldova, Chişinău

Editura Universităţii „Ştefan cel Mare” din  Suceava

Editura Academiei Române, Bucureşti

Editura AMO, Suceava

Editura Casa Corpului Didactic „George Tofan”, Suceava

Editura „Connaissance et Savoir”, Paris

Editura Curtea Veche, Bucureşti

Editura Cygnus, Suceava

Casa Editorială Demiurg, Iaşi

Editura Diana Press, Bucureşti

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Editura Doxologia, Iaşi

Editura Junimea, Iaşi

Editura Herald, Bucureşti

Editura Libris, Bucureşti

Editura Lumen, Iaşi

Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna

Editura Niculescu, Bucureşti

Editura Proema, Baia Mare

Editura Pro Universitaria, Bucureşti

Editura RAO, București

Editura Trei, Bucureşti

Editura Tritonic, Bucureşti

Memorialul Ipoteşti- Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu

Alexandria Librării,  Alexandria Publishing House

Cărtureşti

Comitetul de organizare: Sanda-Maria Ardeleanu, Adrian Graur, Angela Zarojanu, Sorin Avram, Liliana Cobzaru

comments

comments