Doza de educaţie (DDE) – Zilele trecute am participat la întâlnirea anuală a directorilor de școli speciale din județ. Ce sunt școlile speciale? Sunt acele școli care asigură educația copiilor care au deficiențe cognitive (adică un IQ scăzut), deficiențe senzoriale (probleme de auz, etc) sau diferite diagnostice care îi împiedică să evolueze corespunzător în școlile de masă.

În județul Suceava nu sunt prea multe astfel de școli, iar grădiniță este doar una.

Întâlnirea aceasta a venit așa… ca un dar pentru mine, pentru că a fost exact la o zi după discuția pe care o purtasem cu mămica unei fetițe frumoase, de 3 ani, diagnosticată cu Autism infantil și un nivel de dezvoltare cognitivă al unui copil de 1 an.

De ce ca un dar? Pentru că mi s-a confrmat că în școlile speciale lucrurile nu stau așa cum unii poartă povești și legende, precum că cei mici ar fi sedați, și uitați, și abandonați. Și nu mi s-a confirmat de către directorii școlilor, ci de câteva cazuri de copii despre care am aflat, care au evoluat frumos, tocmai pentru că au fost în aceste școli. Nu vă imaginați că dintr-un copil care nu reușea să articuleze decât câteva sunete, a devenit un mare orator sau dintr-un copil speriat și izolat a devenit vreunul actor celebru… În schimb copii cărora puțini le dădeau șanse să se integreze în societate, copii cărora chiar și părinții le dădeau șanse reduse pentru a deveni vreodată mai autonomi, au reușit.

Și cred că nimic nu a fost întâmplător pentru că lacrimile mămicii care îmi spunea că nu vrea să-și ducă fetița la o grădiniță specială de teama de a nu-i face ceva rău… aveau șanse să se șteargă. Pentru că mă gâdesc să-i mijlocesc întâlnirea cu părintele despre care am aflat la această întâlnire, și care spunea că dacă ar fi știut cum stau lucrurile într-o școală specială, „nu și-ar mai fi chinuit copilul într-o școală normală”…

Știu că poate unora nu le sună bine… dar școala de masa, pentru unii copii cu CES poate fi chiar un chin… motiv de frustrare, de suferință, de neputință… Pentru că oricâtă dăruire ar avea un profesor dintr-o astfel de școală, nu are competențele unui psihopedagog, ale unui kinetoterapeut sau ale unui logoped. Și chiar dacă le-ar avea, e greu să-i lași pe ceilalți douăzeci și mai bine de copii deoparte, pentru a acorda atenția pe care o merită, un copil cu CES.

Mi-am încheiat săptămâna trecută cu speranță… cu speranța că acei copii speciali, pot avea parte dacă e cazul de școli speciale, cu profesori speciali, pentru că și părinții lor sunt suficient de speciali încât să încerce măcar să cunoască mai bine contextul ce le poate aduce copiilor lor o schimbare în bine, o schimbare specială…

prof. Maria Adriana Nichitean