Cunoscând lipsa de experienţă în relaţia cu instituţiile publice a celor mai tineri absolvenţi, care finalizează studiile liceale şi se confruntă cu decizii importante pentru cariera profesională, AJOFM Suceava revine cu informaţii.
Directorul Executiv al AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi, menţionează că absolvenţii care nu au promovat examenul de bacalaureat şi doresc să se înregistreze în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în vederea înregistrării ca persoană în căutarea unui loc de muncă şi solicitării dreptului la indemnizaţia de şomaj, trebuie să depună dosarul de şomaj până la data de 29 iulie.
După această dată, cei care nu au promovat examenul de bacalaureat nu mai pot beneficia de indemnizaţia de şomaj.
Absolvenţii tuturor formelor de învăţământ pot beneficia de indemnizaţia de şomaj dacă:
– în termen de 60 de zile de la absolvire s-au înregistrat la AJOFM Suceava sau la unul din Punctele de lucru ale agenţiei din raza de domiciliu. Data absolvirii este data de întâi a lunii următoare celei înscrise pe diplomă sau, după caz, pe certificatul de studii eliberat de către instituţia de învăţământ, dacă în cuprinsul acestora nu se specifică în mod expres o anumită dată de absolvire;
– nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale în acest termen de 60 de zile;
– nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării dreptului;
– nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare.
În luna septembrie, AJOFM Suceava va organiza o bursă a locurilor de muncă în sprijinul absolvenţilor promoţiei acestui an, la care vor fi invitaţi tinerii care nu şi-au finalizat demersurile de ocupare şi angajatorii interesaţi în dezvoltarea afacerii şi vizibilitate pe piaţa muncii din judeţul nostru.
Leave a Reply