VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Bărbat din Cornu Luncii, decedat într-un incendiu

Un bărbat, de 73 de ani, din comuna Cornu Luncii, a decedat, noaptea trecută, într-un incendiu care i-a cuprins casa.

La sosirea echipajelor de pompieri, casa de locuit, construită din lemn, ardea generalizat, existând pericolul de propagare la un adăpost de animale, aflat în imediata apropiere.

După localizarea incendiului, pompierii militari au pătruns în interiorul locuinței, unde au identificat trupul carbonizat al proprietarului.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maiorul ALIN GĂLEATĂ:

 

Distribuie

Din aceeși categorie

Alegeri în Comuna Vânători în această duminică

Corala UNIVERSITAS va concerta la Palat

Târgul „Piatra lui Crăciun”, până pe 7 ianuarie

Colindătorii vor intra gratuit la obiectivele administrate de Muzeul Național al Bucovinei

Știri sugerate