VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Cercetare arheologică realizată în localitatea Oglinzi

O cercetare arheologică realizată în localitatea Oglinzi a permis descoperirea unor vestigii foarte vechi care ajută la înțelegerea unui procedeu mai puțin cunoscut: obținerea sării prin recristalizare, folosindu-se apele naturale sărate.

În perimetrul satului sunt cunoscute mai multe izvoare sărate, însă unul dintre ele a trezit interesul specialiștilor după ce, în 2017, 2 arheologi de la Complexul Muzeal Național Neamț au identificat aici o serie de materiale ceramice vechi de aproape 8.000 de ani.

Echipa de voluntari aflată sub coordonarea arheologului dr. Vasile Diaconu, de la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, a cercetat o limită a sitului, constatând că depunerea arheologică are o grosime de aproape 1 metru și jumătate.

Diaconu a declarat că au fost identificate urmele mai multor vetre în care se făcea foc și unde erau puse vase de lut în care se fierbea apa sărată extrasă din apropiere, obținându-se în acest fel sare solidă, foarte concentrată, mai ușor de depozitat și de transportat pe distanțe lungi.

În săpătura arheologică au fost descoperite cantități importante de resturi ceramice provenite de la diferite tipuri de vase, tipice culturii neolitice Starèevo-Criș.

Exploatarea preistorică a apelor sărate de la Oglinzi este extrem de valoroasă din punct de vedere științific, deoarece este printre primele de acest fel din estul României și singura care aparține exclusiv comunităților neolitice timpurii.

Distribuie

Din aceeși categorie

Scriitoarea Ana Blandiana, onorată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu titlul de Doctor Honoris Causa

Bazinul de înot din Pașcani așteaptă avizele finale pentru a fi preluat de clubul sportiv

Șoldan speră că lucrările la șoseaua de centură Gura Humorului și la terminalul nr. 3 de pasageri al Aeroportului Suceava vor începe în acest an

Contrabandă cu băuturi, oprită la Stânca

Știri sugerate