VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Polițiști suceveni vor participa la mitingul angajaților din Ministerul de Interne

Aproximativ 50 de polițiști suceveni vor participa, mâine, la mitingul angajaților din Ministerul de Interne, la București.

Principala nemulțumire este că – prin aplicarea așa-numitei Ordonanțe a Austerității – veniturile polițiștilor vor scădea cu până la 1.500 de lei lunar.

Șeful Biroului Teritorial al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, VASILE ANTON, a declarat că printre revendicări se numără plata în continuare a orelor suplimentare, alocarea de mijloace corespunzătoare pentru desfășurarea activității și ocuparea tuturor posturilor din organigramă.

El a menționat că – în cazul în care Guvernul nu va reveni asupra măsurilor adoptate – sindicaliștii vor picheta săptămâna viitoare sediile Prefecturii și Inspectoratului de Poliție Suceava.

ANTON și-a exprimat speranța că polițiștii vor avea și susținere din partea colegilor de la alte sindicate, cum ar fi cel al Poliției de Frontieră.

Distribuie

Din aceeși categorie

FILIT 2025, o ediție de neratat cu peste 200 de evenimente

MOPAN Suceava a sărbătorit Ziua Mondială a Pâinii și a lansat noua gamă “Pâinea Bună”

Restricții ale traficului pentru manifestațiile de Sărbătorile Iașului

Peste 217 mii de persoane au călătorit, în luna septembrie, din și spre Aeroportul Iași

Știri sugerate