Înființarea Comisiei de anchetă referitoare la alegerile prezidențiale din 2009 a fost inclusă pe ordinea de zi a plenului Parlamentului de joi, pentru a permite grupurilor parlamentare să facă propuneri în privința componenței acesteia, au decis Birourile permanente reunite.
“Erau două variante să aprobăm astăzi, să introducem pe ordinea de zi, dar cred că nu au apărut nominalizările din partea tuturor grupurilor și atunci așa am considerat toți să o dezbatem joi și să așteptăm până joi propuneri din partea tuturor grupurilor parlamentare”, a afirmat marți vicepreședintele Senatului Claudiu Manda, la finalul ședinței Birourilor permanente reunite.
Întrebat despre modificarea obiectivelor Comisiei de anchetă, Manda a precizat: “Rămâne să vedem ce o să ne spună Comisiile juridice. Nu știu dacă se impune sau nu. Sunt o serie de obiective acolo. E clar că pe unele le-a preluat și Parchetul și rămâne să vedem cum facem cu această suprapunere. În acest moment suntem în situația în care vom modifica Regulamentul comun în care stabilim competențele Comisiei de anchetă”.
În urmă cu două săptămâni, plenul comun a retrimis la comisiile de specialitate raportul cu privire la înființarea Comisiei de anchetă pentru clarificări în privința obiectivelor acestei structuri.
Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și senatorilor a avizat pe 2 mai favorabil propunerile legislative referitoare la obligativitatea prezenței la comisiile parlamentare de anchetă a oricăror persoane solicitate să fie audiate.
Marți, pe ordinea de zi a plenului reunit este inclus proiectul de hotărâre a Parlamentului privind modificarea și completarea unui articol din Regulamentul activităților comune ale Camerei și Senatului.
AGERPRES