Juriștii vor discuta marţi despre actul normativ care a ridicat Serviciul Român de Informații la rang de organ special de cercetare penală.
Controversele nu au ocolit nici acest subiect.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a acuzat actul normativ de neconstituționalitate.
La dezbaterile din comisie va participa inclusiv ministrul Justiției, Raluca Prună.
Potrivit OUG, SRI este organ special de cercetare penală, iar interceptările vor fi făcute de procurori și de organele de anchetă cu aparatura serviciului secret.
Comisiile de specialitate trebuie să dea un raport pentru ordonanța de urgență, iar apoi acesta va ajunge în plen.
În acest caz, Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputaților este forul decizional.