Un avion de pasageri al companiei EgyptAir aflat în drum dinspre Alexandria spre Cairo a fost deturnat marți și a aterizat în Cipru, au declarat surse ale aviației civile și poliției, citate de Alarabiya. Se estimează că circa 80 de persoane s-au aflat la bordul cursei. Avionul a aterizat pe aeroportul din Larnaca.
UPDATE – Bărbatul care a deturnat avionul companiei EgyptAir a fost arestat și toți pasagerii au fost eliberați, anunță ministrul de Externe din Cipru, potrivit CNN. Piratul aerului a ieșit din avion cu mâinile ridicate, a transmis și Reuters.
Trei persoane au coborât pe scara mobilă, în timp ce o a patra a fost văzută ieșind printr-un hublou al cabinei de pilotaj a avionului Airbus aflat pe aeroport.
Ministrul egiptean al aviației civile, Cherif Fathy, a anunțat anterior că piratul aerului ținea ostatici încă trei membri ai echipajului, un ofițer de securitate și trei pasageri.
UPDATE – Autorul deturnării în Cipru a avionului Airbus A320 al companiei EgyptAir a cerut marți eliberarea tuturor deținuților de sex feminin din Egipt, a relatat postul public de radio cipriot, citat de Reuters.
Anunțul făcut de MAE. Niciun cetățean român nu se afla la bordul aeronavei EgyptAir
UPDATE – Guvernul egiptean dezminte că piratul aerului s-ar numi Ibrahim Samaha
Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Miniștri din Egipt, Hosam al Qawish, a dezmințit marți că individul care a deturnat în Cipru un avion al companiei EgyptAir ar fi cetățeanul egiptean Ibrahim Samaha, așa cum au informat diverse mass media oficiale egiptene, transmite EFE.
În declarații făcute la postul de televiziune Ontv, Al Qawish și-a cerut scuze pentru că l-a implicat în mod eronat pe Samaha, cetățean egiptean, în deturnarea avionului.
Și MAE cipriot a anunțat într-un mesaj pe Twitter că piratul aerului nu este Samaha, ci că a fost identificat drept Seif Eldin Mustafa. ‘Evenimentele sunt încă în desfășurare’, a menționat Ministerul Afacerilor Externe cipriot pe contul său.
UPDATE – Președintele Ciprului, Nicos Anastasiades, a declarat că deturnarea aeronavei EgyptAir nu este un act terorist, informează Sky News. Bărbatul care a deturnat marţi un avion EgyptAir în Cipru ar putea să aibă motive personale.
UPDATE – Autorul deturnării în Cipru a avionului companiei EgyptAir care efectua o cursă pe ruta Cairo-Alexandria este cetățean egiptean și se numește Ibrahim Samaha, a anunțat marți agenția egipteană de presă MENA.
UPDATE – Compania EgyptAir a anunțat că, în urma negocierilor cu atacatorul, a obținut eliberarea tuturor pasagerilor aflați la bordul avionului deturnat în Cipru, cu excepția a cinci cetățeni străini (care nu sunt egipteni) și a membrilor echipajului, transmit Reuters și AFP.
“Negocierile cu cel care a deturnat avionul s-au încheiat cu eliberarea tuturor pasagerilor cu excepția echipajului și a cinci cetățeni străini”, a anunțat EgyptAir într-un comunicat de presă.
Anterior, Reuters — care cita surse de pe aeroportul din Alexandria — transmisese că la bordul avionului deturnat se aflau opt britanici și 10 americani.
UPDATE – Atacatorul de la bordul avionului companiei egiptene EgyptAir, sechestrat miercuri în Egipt cu 81 de persoane la bord și deturnat către Cipru, nu a formulat încă nicio solicitare, transmite Reuters.
UPDATE – Un atacator amenință să-și detoneze centura cu explozibili.
Pilotul avionului operat de compania EgyptAir deturnat în Cipru a fost amenințat de un pasager, care a spus că-și va detona centura cu explozibili, transmite marți Reuters. Postul de radio cipriot a anunțat la rândul său că se crede că la bordul avionului există un atacator care are asupra lui o centură cu explozibili, iar forțelor de poliție li s-a cerut să se îndepărteze de aeronavă.
UPDATE – Pasageri egipteni aflați la bordul avionului companiei Egypt Air deturnat marți dimineață în Cipru au fost eliberați la Larnaca, transmite France Presse, care citează postul public de televiziune cipriot.
Surse cipriote au declarat pentru cotidianul israelian Haaretz că ar fi fost eliberați circa 18 pasageri.
Avioane ale forțelor aeriene israeliene au fost ridicate de la sol pentru a se asigura că spațiul aerian israelian nu a fost încălcat. Măsura reprezintă o procedură de rutină, scrie Haaretz. Avioanele israeliene s-au întors deja la bază și au aterizat în momentul în care a devenit clar că avionul egiptean s-a îndepărtat de teritoriul israelian, mai scrie publicația citată de Agerpres.
UPDATE – Femeile și copiii ar fi fost lăsați să coboare din aeronavă. Aproximativ 20 de persoane ar fi fost eliberate.
UPDATE – Autorităţile se tem că la bordul aeronavei s-ar putea afla o bombă, motiv pentru care aeroportul a fost închis. Toate zborurile au fost redirecţionate, potrivit presei cipriote.
Avionul, care efectua o cursă pe ruta Alexandria-Cairo, a fost deturnat deasupra Ciprului, au declarat surse din poliție și din Ministerul Aviației Civile. Reuters a transmis inițial că la bordul avionului se aflau 80 sau 81 de oameni, iar unul dintre ei se credea că ar fi fost înarmat. AFP relatează că avionul transportă 55 de pasageri și șapte membri ai echipajului.
Nici în legătură cu tipul avionului lucrurile nu sunt clare. În timp ce unele surse citate de Reuters susțin că avionul este de tip Airbus 320, AFP scrie că ar fi vorba de un Boeing 737-800. Tot AFP mai scrie că ‘pirații aerului’ nu au formulat revendicări și că la aeroport a fost trimisă o celulă de criză.
Este pentru a doua oară în ultimii 30 de ani când pe aeroportul din Larnaca aterizează un avion deturnat. În 1988, un avion din Kuweit cu 55 de persoane la bord a aterizat la Larnaca la câteva ore după ce decolase de pe un aeroport din Iran, transmite In-Cyprus.com.