full screen background image

Pesta porcină africană alarmează veterinarii din județul Suceava

pesta porcina africana     Direcția Sanitară Veterinară Suceava este în alertă din cauza extinderii pestei porcine africane în Ucraina, medicii estimând că propagarea bolii este numai o chestiune de timp.

În țara vecină s-au semnalat sute de astfel de cazuri, fapt care a impus urmărirea efectivelor de porci mistreți din fondurile de vânătoare din județ.

În această perioadă sunt organizate vânători care să determine existența sau nu a pestei porcine africane.

Această boală nu se transmite la om, dar poate decima în timp scurt efective importante de porci domestici și sălbatici.

Pe plan mondial nu există vaccinuri pentru tratamentul virusului, din cauza rezistenţei în mediu.

Boala este dificil de eradicat şi impune încetarea imediată a comerţului în zonele afectate.

comments

comments