full screen background image

1 februarie – Gândind pozitiv

doza bun     Astăzi am să încep cu cuvintele lui Mahatma Ghandi: “Omul este produsul gândurilor lui; El devine ceea ce gândește.”

Pentru că mare parte din educația pe care o avem și pe care o construim zi de zi ține de noi. De ceea ce ne dorim și ceea ce gândim pentru noi.

Cu toții ați auzit de “efectul placebo.” Cel datoirtă căruia ne putem vindeca, în cazul în care suferim de boli, chiar în proporție de 18 până la 80% datorită minții, ce are puterea de a vindeca organismul.

Puțini însă au auzit, cred, de efectul “nocebo”. Dar deși nu au cunoștință de acest termen, poate că sunt conștienți de faptul că o gândire negativă nu-i poate ajuta să realizeze ce-și propun.

Există studii care arată că unele popoare au o rată de viață mai scăzută, din cauza credințelor pe care le-au moștenit, legate de ceea ce le rezervă astrele asupra existenței. Cercetătorii au descoperit, în cadrul unui studiu, că șansele de deces ale celor de origini chinezo-americane sunt cu atât mai mari, cu cât aceștia sunt mai atașați de tradițiile chinezești. La o examinare mai atentă, au concluzionat că reducerea speranței de viață nu poate fi explicată prin factori genetici, stilul de viață sau comportamentele pacienților, prin abilitatea doctorilor sau alte variabile. Explicația era dată de convingerile chinezilor, care credeau că vor muri tineri pentru că așa stabiliseră astrele. Astfel, convingerile lor negative le-au scurtat viața.

Cam așa, cred, stă treba și în cazul celorlalte lucruri importante din existența noastră și nu doar în cazul sănătății. Gândind pozitiv asupra celor ce ni se vor întâmpla avem mai multe șanse să realizăm ceea ce ne propunem, indiferent de domeniu.
Chiar și la școală. Cel mic pornește mai mult sau mai puțin încrezător pe calea cunoașterii. Dar dacă este mai încrezător, cu siguranță este mai curios și mai dispus de a învăța mai repede și mai bine. Dar o gândire pozitivă în cazul celor mici, este ușor influențată de adulți. Căci părintele este, așa cum am mai spus, cel care îl poate ajuta să aibă mai multă încredere în el, să facă tot ce poate mai bine, fără a-i fi teamă de eșec.

O gândire pozitivă poate atrage energii pozitive, îmi spunea cineva. Cred, mai degrabă, că a fi optimist poate să te ajute mai mult și mai bine să-ți mobilizezi forțele, conducându-te spre un randament maxim. E drept că totul ține de puterea minții. Iar puterea minții se amplifică mereu, tot prin educație.

Închei cu îndemnul de a gândi pozitiv și de a-i învăța și pe cei mici să facă la fel. Optimiști fiind, vor avea mai multe șanse de succes. Desigur, nu e bun nici optimismul exagerat, ce nu are un temei. Dar calea de mijloc o vom găsi cu toții mai ușor tot prin exercițiu. Și consumând, zilnic, doze de educație.

0:00

comments

comments