full screen background image

Sucevean lovit pe trecerea de pietoni de maşina condusă de un şofer în vârstă de 75 de ani din Drăgoieşti

treceredepietoni     În cursul serii de miercuri, la ora 18.26, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Calea Obcinelor din municipiul Suceava, un bărbat, de 75 de ani, din comuna Drăgoieşti, nu a acordat prioritate de trecere unui localnic, de 58 de ani, care, în calitate de pieton, s-a angajant în traversarea regulamentară a străzii.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Victima a fost internată la Secţia “Ortopedie” a Spitalului Judeţean, unde i s-a pus diagnosticul “POLICONTUZIONAT PRIN ACCIDENT RUTIER, CONTUZIE BAZIN, FRACTURĂ GAMBĂ DREAPTĂ”.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, pentru conducătorul auto, și de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru pieton, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments