Noul şef al misiunii FMI în România, Reza Baqir, ajuns la Bucureşti, se va afla la BNR în intervalul 10.30-14.00, unde se va întâlni cu guvernatorul Mugur Isărescu, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu şi viceguvernatorii Bogdan Olteanu şi Liviu Voinea, urmând ca după-amiază să meargă la Finanţe.
Baqir, care a înlocuit-o pe Andreea Schaechter după un mandat de doi ani şi jumătate, se află în vizită la Bucureşti în perioada 12-15 ianuarie, pentru a fi prezentat autorităţilor.
Prima întâlnire oficială a noului şef al misiunii FMI va avea loc la BNR, cu o delegaţie formată din guvernatorul băncii centrale, prim-viceguvernatorul şi cei doi viceguvernatori, potrivit unor surse oficiale.
Ulterior, Baqir va merge la Ministerul Finanţelor, unde va avea o întrevedere cu ministrul Anca Dragu şi secretarii de stat, dar şi cu preşedintele ANAF, Gelu Diaconu.
Dragu se va întâlni tot marţi, de la ora 15.00, cu preşedintele Băncii Mondiale, Cyril Muller, la discuţii participând şi secretarul de stat Attila Gyorgy şi directori din cadrul instituţiei, potrivit programului oficial anunţat de minister.
Biroul local al FMI a anunţat luni că mandatul şefului misiunii FMI pentru România, Andreea Schaechter, s-a încheiat după doi ani şi jumătate, aceasta fiind înlocuită cu pakistanezul Reza Baqir. El lucrează la Fondul Monetar Internaţional din anul 2000, având în ultimii patru ani funcţia de şef al diviziei Politica datoriei.
În această calitate, Baqir a supervizat activitatea Fondului cu privire la elaborarea şi aplicarea strategiei FMI privind sustenabilitatea datoriilor suverane şi restructurarea în ţările membre, inclusiv pentru mai multe state afectate de criză, precum Cipru, Ghana, Grecia, Jamaica, Portugalia şi Ucraina.
Baqir a reprezentat FMI, de asemenea, la reuniunile Clubului de la Paris, pentru mai mulţi ani.
Printre funcţiile deţinute anterior de Baqir se numără cele de şef adjunct al diviziei Pieţe Emergente a FMI şi reprezentant rezident al FMI în Filipine. El a lucrat şi pentru Banca Mondială, la Washington, sau Institutul de Tehnologie din Massachusetts.
Schaechter a fost şeful misiunii pentru România, Ucraina şi Kosovo din iunie 2013.
Ea l-a înlocuit la acea vreme pe Erik de Vrijer, care preluase conducerea misiunilor FMI în România de la Jeffrey Franks în vara anului 2012.