Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
ALEXA CĂTĂLIN VIRGIL, viceprimar al municipiului Botoșani, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
— abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
— conflict de interese,
TOMA ADRIAN-NICOLAE, administrator și asociat al S.C. Inginer Consultant S.R.L. Șcheia, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
— participație improprie la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
— participație improprie la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri.
— înșelăciune,
ALEXA BOGDAN-VASILE, fratele primului inculpat, administrator al unor societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
— participație improprie la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
— participație improprie la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri.
— înșelăciune.
— participație improprie la infracțiunea de spălare a banilor.
— spălare a banilor,
HUMĂ MARCEL, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor,
MOLDOVANU DAN-OVIDIU și CIOBANU ANA, auditori în cadrul unei societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada noiembrie — decembrie 2011, inculpatul Alexa Cătălin Virgil, în calitate de viceprimar al Municipiului Botoșani și președinte al comisiei de evaluare a ofertelor privind atribuirea, de către municipiul Botoșani, a contractului ‘Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor — sursă și rețele’ a depus diligențele necesare în vederea determinării membrilor comisiei respective de a declara admisibilă și apoi de a declara câștigătoare oferta depusă de S.C. Inginer Consultant S.R.L. Șcheia.
De menționat este faptul că, această societate a fost înființată special de inculpatul Alexa Bogdan-Vasile, fratele viceprimarului, în cursul lunii octombrie 2011, fapt cunoscut de viceprimarul municipiului Botoșani.
De asemenea, inculpatul Alexa Cătălin Virgil cunoștea și faptul că datele prezentate nu sunt reale, având scopul final de a obține pentru el și pentru fratele său Alexa Bogdan Vasile sumele aferente acestui contract.
În sensul celor menționate mai sus, inculpatul Alexa Bogdan Vasile a întocmit în fals mai multe documente cu scopul de a obține pentru sine, prin intermediul S.C. Inginer Consultant S.R.L. Șcheia, suma de 903.879,40 lei alocată din bugetul UE și suma de 90.387,94 lei din bugetul local, fără că beneficiarul lucrărilor să cunoască situația de fapt reală.
Oferta S.C. Inginer Consultant S.R.L. Șcheia a fost depusă ulterior la sediul Primăriei Botoșani de către inculpatul Toma Adrian Nicolae și susținută de acesta în fața comisiei de evaluare, cunoscând că a fost semnată în fals de inculpatul Alexa Bogdan Vasile și fără a cunoaște datele înscrise în formularele de ofertă, deși deținea în mod legal calitatea de administrator a societății.
Demersurile inculpatul Alexa Cătălin Virgil au avut ca obiectiv final atribuirea contractului respectiv către S.C. Inginer Consultant S.R.L. Șcheia, pentru că fratele său, inculpatul Alexa Bogdan Vasile să obțină sumele de bani alocate acestui contract.
În urma verificărilor efectuate în cauză, a rezultat faptul că S.C. Inginer Consultant S.R.L. Șcheia nu îndeplinea cerințele de calificare solicitate și nu a declarat subcontractorii (firme deținute de cei doi frați), cu scopul de a ascunde conflictul de interese în care se afla inculpatul Alexa Cătălin Virgil.
Ca urmare a desemnării ca și câștigătoare a firmei menționate mai sus, Primăria municipiului Botoșani a fost sancționată prin aplicarea unei corecții financiare de 100% din valoarea contractului respectiv, stabilită de Autoritatea de Management POS Mediu, pentru încălcarea de către societatea respectivă a clauzelor contractuale și de către inculpatul Alexa Cătălin Virgil a prevederilor legale privind conflictul de interese, cauzându-se prin acestea un prejudiciu bugetului unității administrativ teritoriale în cuantum de 2.241.620,91 lei.
Pentru a ascunde proveniența ilicită a sumei de 1.019.695,53 lei primită în condițiile mai sus menționate de la Primăria Municipiului Botoșani, inculpatul Alexa Bogdan-Vasile, deși nu avea vreo calitate în S.C. Inginer Consultant S.R.L. Șcheia, a determinat-o pe contabila acestei firme să transfere banii respectivi în conturile unor societăți controlate de el și de inculpatul Humă Marcel. Ulterior, în același scop, banii respectivi au fost ridicați de la bancă de cei doi inculpați în numerar.
În datele de 26 și 28 octombrie 2011, inculpatul Moldovanu Dan-Ovidiu a consemnat în rapoartele de audit întocmite în baza cererii de certificare a S.C. Inginer Consultant S.R.L. Șcheia, date nereale, cu privire la activitatea acestei societăți, a dotărilor și a procedurilor ce au fost implementate, cu scopul de a acorda în timpul cel mai scurt două certificări ISO.
Aceste rapoarte au fost semnate și de inculpata Ciobanu Ana, în calitate de membru al echipei de audit, fără a participa la activitatea de audit propriu-zisă și fără a evalua datele înscrise în cuprinsul acestora.
Primăria municipiului Botoșani s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.241.620,91 lei.
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Alexa Bogdan Vasile, Alexa Cătălin Virgil, Toma Adrian Nicolae și Humă Marcel.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
DNA face precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.