Mâine va fi zi de sărbătoare. Curat ghinion! Nu că e sărbătoare, ci pentru că s-a nimeri sărbătoarea în weekend. Căci ar fi fost rost de weekend prelungit dacă se grăbea cu 24 de ore. Deci mâine, pe 30 noiembrie, sărbătorim Ziua Sfântului Apostol Andrei.
Sărbătoare cu semnificații profunde pentru românii care calcă mai des în biserici, rost de petrecere pentru cei care își serbează onomastica alături de prieteni. Spuneam că pentru cei mai des duși la biserică, e sărbătoare mare. Pentru că Sfântul Apostol Andrei este creștinătorul neamului românesc, fiind numit “Cel dintâi chemat” pentru că a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Ucenic al lui Ioan Botezătorul, tot el a fost cel care l-a dus la Iisus și pe fratele lui, Simion – mai târziu Petru.
Cum a ajuns să propovăduiască Evanghelia pe meleagurile noastre? Era din familie de pescari și ai putea crede că l-a atras vecinătatea ținuturilor noastre cu Marea Neagră și bogăția de pești de prin apele repezi de munte. Dar nu a fost așa. De fapt norocul a decis.
Pentru că apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a hotărî unde va merge fiecare. Iar pe biletul lui scria “Scytia”, adică ținutul Dobrogei de astăzi.
E adevărat că a colindat și alte ținuturi, drept care nu doar pentru români este atât de important. Crucea Sfântului Andrei este pe steagul Scoției, iar 30 noiembrie este motiv de sărbătoare pentru întreg Regatul Unit al Marii Britanii și pentru alte nații.
Sunt multe legendele ce-l însoțesc pe Sfântul Apostol Andrei. La noi legate de lupi, ocrotitori ai Daciei.
Spuse în zi de sărbătoare de părinți copiilor, pot da o altă dimensiune zilei de 30 noiembrie, zi de weekend anul acesta, dar liberă de școală în mulți alți ani, dar nicidecum zi liberă de la educație.
prof. Maria Adriana Nichitean