VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Primăria Municipiului Botoșani dă startul sezonului de sărbătoare!

Începând cu seara de 30 noiembrie, când în credința ortodoxă este cinstit Sfântul Andrei, cel Întâi Chemat, Apostolul românilor, va fi deschis iluminatul festiv în municipiul Botoșani.
Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, după ceremonialul religios și militar organizat pentru eroii neamului, municipalitatea va oferi 1.000 de porții de fasole cu cârnați, ceai și suc, în Centrul Istoric, începând cu ora 12:00.
Ca în fiecare an, produsele vor fi pregătite la Cantina de ajutor social din cadrul Direcției de Asistență Socială (DAS).
Porțiile oferite botoșănenilor vor fi asigurate din sponsorizări.
Municipalitatea asigură bucatele tradiționale, de Ziua Națională a României, începând cu anul 2005.
În seara de 1 decembrie, clădirea Primăriei Municipiului Botoșani va fi iluminată în culorile drapelului național.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Administratorul public al CJ Suceava le cere salariaților instituţiei mai multă implicare

Audit la Spitalul Parhon din Iași: deficit de peste 100 de posturi în 2024

Apa caldă, oprită timp de șapte zile la Iași. Primăria anunță modernizări importante la CET

Seminarul Eminescu, la a XII-a ediție

Știri sugerate