Primarul municipiului Piatra-Neamţ, social-democratul Adrian Niţă, a fost învestit, ieri, în funcţie, o dată cu depunerea jurământului.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, au depus jurământul 20 dintre cei 23 de consilieri aleşi ai oraşului.
Cu ocazia evenimentului, noul primar a declarat:
“Astăzi, am avut onoarea de a trăi un moment cu adevărat istoric și plin de emoție la Piatra-Neamț, cu prilejul constituirii noului Consiliu Local al municipiului. Cu această ocazie, am depus jurământul de credință în calitate de primar, angajându-mă să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor acestui oraș.
Astăzi, nu am primit eu, Adrian Vasile Niţă, un mandat, ci cei 11.377 de pietreni care m-au votat, dar şi ceilalţi locuitori ai oraşului pe care nu am reuşit să îi conving în campania electorală. Îi asigur pe toți că îi voi reprezenta cu devotament și onestitate. Iubesc acest oraș și oamenii săi, și am convingerea că împreună vom face pași importanți pentru dezvoltarea acestuia.
Astăzi, începe un drum nou! Îi mulțumesc fiecărei persoane care a contribuit de-a lungul timpului la evoluția acestui oraș, și îi asigur pe toți cei de bună credință că vor face parte din echipa mea.
Sunt recunoscător celor care ne-au fost alături în cadrul ceremoniei solemne găzduite de frumoasa clădire a Teatrului Tineretului: prefectului Adrian Bourceanu, președintelui Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, liderilor politici locali, reprezentanților mass-media, preoților din Protopopiatul Piatra-Neamț, care au binecuvântat acest început prin rugăciune.
Am ținut în mod deosebit să păstrăm respectul pentru trecutul orașului nostru, invitând foștii primari ai municipiului. Ne-au onorat cu prezența Gheorghe Ocneanu, Dragoș-Victor Chitic, Gheorghe Ștefan și Andrei Carabelea – pentru a sublinia că, dincolo de orice, suntem cu toții în slujba pietrenilor. Îi mulțumesc domnului Carabelea pentru gestul simbolic de a-mi înmâna cheia orașului.
Pe această cale, felicit toți consilierii locali care au depus jurământul și au preluat mandatele pentru legislatura 2024-2028. Îmi doresc să fim o echipă unită, responsabilă, profesionistă și dedicată, pentru ca la final de mandat „să ne mândrim din nou cu Piatra-Neamț”.
În urma alegerilor locale, PSD a obţinut 8 consilieri locali, PNL – 7, AUR – 3, Alianţa Dreapta Unită – 2, PUSL – 2, iar SOS – 1.