VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Prima ediție a festivalului – concurs „Piatra Dance Fest”

La Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț va avea loc, în acest weekend, prima ediție a festivalului – concurs „Piatra Dance Fest”, organizat sub egida Federației de dans modern din Romania,

Sâmbătă, de la ora 10, se vor desfășura probele de concurs, urmând ca a doua zi să se deruleze festivitatea de premiere, urmată de un recital al trupei „Bee Patrol”.

Concurenții vor avea ocazia să își demonstreze abilitățile, să învețe de la coregrafi de renume și să se bucure de atmosfera unui festival plin de energie și entuziasm.

Programul de concurs include o varietate de stiluri de dans – de la balet și dans modern până la hip-hop și dansuri tradiționale.

Intrarea în sală este liberă.

Pe lângă competițiile individuale și pe echipe, „Piatra Dance Fest” va oferi și ateliere interactive, sesiuni de autografe cu dansatori celebri și alte surprize.

Distribuie

Din aceeși categorie

Meteorologii au emis o nouă avertizare care vizează și județul Iași

Delgaz Grid semnează contractul pentru rețeaua electrică a Spitalul Regional de Urgență Iași

Banda unică pe Bulevardul Păcurari: primăria pregătește eliminarea mașinilor parcate la bordură

Lucrări majore la rețeaua de apă în Galata: aproape 5 km de conducte vor fi înlocuite de ApaVital

Știri sugerate