full screen background image

Candidații PSD, de vorbă cu botoșănenii

Botoșănenii au fost întotdeauna cei mai buni consilieri ai PSD, având un rol important în conturarea inițiativelor administrative ale echipei social-democrate.

„Locul social-democraților a fost, este și va fi între oameni. Zilnic, în echipă, stăm de vorbă cu botoșănenii și le prezentăm lista noastră de candidați pentru Parlamentul României. Este foarte important ca fiecare cetățean să cunoască nu doar numele celor care îi vor reprezenta, ci și valorile lor, dar mai ales proiectele și inițiativele pe care le au. Ne dorim să aleagă cu încredere și speranță, pentru că PSD este echipa care pune oamenii pe primul loc. Reacțiile pozitive pe care le primim în legătură cu candidații noștri pentru Senat și Camera Deputaților ne demonstrează că sunt cea mai bună alegere. Botoșănenii ne spun, cu mândrie, că apreciază candidații tineri, educați și cu experiență în domeniile lor de activitate, oameni care își doresc să construiască împreună un viitor mai bun pentru comunitatea noastră. Suntem plini de energie și ne bucurăm de încrederea și susținerea pe care ne-o arată botoșănenii pentru obținerea celor șase mandate de parlamentar. Acest lucru ne onorează și ne responsabilizează deopotrivă”, a explicat președinta PSD Botoșani, Doina Federovici. 

Una dintre temele discutate de echipa social-democrată cu cetățenii este creșterea pensiilor și salariilor în următorii ani. „Cele mai frecvente subiecte pe care le aduc în discuție botoșănenii sunt legate de creșterea veniturilor. Nu doar despre pensii, ci și despre creșterea salariilor, despre reducerea taxelor pe muncă, despre dezvoltarea economică a județului nostru pentru a avea locuri de muncă mai bine plătite. Iar în această privință, toată lumea e de acord că prezența PSD la guvernare este o garanție a creșterii veniturilor. Chiar și în situații dificile din punct de vedere economic, PSD nu este adeptul austerității pentru cetățeni și al sloganurilor de genul: «NU AM», «NU POT», «VOM VEDEA», etc., care sunt mai degrabă caracteristicile celor «de dreapta» – PNL și USR care ne-au demonstrat asta în perioada neagră a guvernelor lor și a «alianței sărăciei» din 2020-2021, și de aceea PSD nu a tăiat niciodată pensiile sau salariile și a găsit mereu soluții pentru a crește veniturile și pentru a proteja puterea de cumpărare a celor cu venituri mici și medii”, a explicat prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi. 

La întâlnirile organizate de echipa social-democrată, botoșănenii au fost interesați și de stadiul proiectelor de dezvoltare a municipiului Botoșani și i-au adresat întrebări pe această temă primarului Cosmin Andrei. Edilul le-a explicat cetățenilor că „împreună cu echipa de parlamentari PSD, Botoșaniul va continua dezvoltarea”. „Un vot pentru listele PSD înseamnă un vot pentru un guvern PSD. Iar un guvern PSD va asigura un dialog bun între Primăria Botoșani și viitorul Guvern, ceea ce este vital pentru proiectele municipiului”, a spus primarul Cosmin Andrei.

comments

comments