Cu ocazia Zilei Cooperării Interreg 20, Secretariatul Tehnic din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava împreună cu Autoritatea de Management din cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va derula joi, 17 octombrie, la ora 10.00, o acțiune la Școala Profesională Specială „Ion Pillat” din Dorohoi (Botoșani, România).
Unitatea a beneficiat de o investiție importantă în terenul de sport de la Școala Profesională Specială „Ion Pillat” din Dorohoi (Botoșani, România) beneficiar al proiectului 2SOFT1.1/112 – BEDUN, lider de proiect: Consiliul Județean Botoșani.
Inițiativa din acest an se va derula sub titlul „Incluziune Socială prin Artă și Sport” și va pune accent pe valori europene precum: egalitatea, libertatea și demnitatea, implicând copii cu cerințe educaționale speciale (CES) din România și din Ucraina.
Activitățile incluse, precum ateliere de pictură, jocuri și activități sportive, vor crea un cadru inclusiv și creativ, dedicat promovării cooperării transfrontaliere și creșterii conștientizării asupra importanței incluziunii sociale și educaționale.