full screen background image

Pestă porcină africană în două gospodării din comuna Corni

Autoritățile sanitar -veterinare au raportat două noi focare de pestă porcină africană în două exploatații din comuna Corni, județul Botoșani.
Probele prelevate sâmbătă au fost confirmate de laboratorul din Suceava în cursul zilei de luni. Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor din județul Botoșani a fost convocat marți, pentru a aproba planul de măsuri.

„ În regim de urgență s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea diagnosticului în vederea trimiterii la laboratorul din Suceava. Ieri am avut buletinul de analiză din care, în cele două exploatații, s-a identificat virusul pestei porcine africane. Am declarat și notificat cele două focare de pestă porcină africană”, a declarat Ovidiu Airimițoaie, directorul adjunct al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor  din Botoșani.

Într-o exploatație erau 5 porci, iar în alta trei. Un porc a murit din cauza bolii, iar ceilalți au fost uciși și neutralizați prin îngropare.

Reprezentantul DSVSA a arătat faptul că nu au fost mutate animale din cele două exploatații în așa fel încât să se poată fi transmis virusul, însă focarele sunt la distanță foarte mică. Ancheta epidemiologică va stabili dacă există vreo legătură între cele două focare.

Conform planului de măsuri, au fost institute zone de protecție pe o rază de 3 kilometri, cuprinzând două UAT-uri, și anume localitățile Corni și Brehuiești, iar zona de supraveghere cuprinde 23 de localități situate pe o rază de 10 km în jurul focarului, 21 din județul Botoșani ( comunele Cristești, Curtești, Vorona, Vlădeni, Mihai Eminescu, Corni și mun. Botoșani) și trei UAT-uri din județul Suceava: Fântânele, Verești și Dumbrăveni.

Deasemeni, sunt afectate trei fonduri cinegetice, cu doi administratori: AJVPS Botoșani, cu fondul cinegetic 3 Corni si fondul cinegetic 2 Vlădeni (afectat total), respectiv AVP Diana Suceava, Fondul cinegetic 7 Cristești, afectat parțial.

Săptămâna viitoare, echipele DSVSA vor realizat inventarierea suinelor din comuna Corni și informarea populației asupra măsurilor pe care trebuie să le respecte, pentru că omul este principalul vector de transmitere a bolii.

Planul de măsuri a fost aprobat marți, în cadrul Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor:

comments

comments