Doza de educaţie (DDE) – A trecut o primă lună din acest an școlar. Cu siguranță cele mai mari emoții au fost în dreptul celor care au marcat începuturi. De grădiniță, de școală primară, de liceu. În cazul celor mici, dacă intrarea în colectivitate nu s-a lăsat cu răceli repetate și prelungite, de nu mai înțelegi dacă merge sau nu la grădiniță, se lasă uneori cu remarci de genul „nu mai vreau la grădi”, remarcă valabilă și pentru cei de clasă pregătitoare care afirmă că nu-și mai doresc să meargă la școală.
Și asta, după o vară întreagă în care ai avut discuții în care i-ai povestit cât de minunat va fi la grădiniță sau școală, câți prieteni noi își va face, câte lucruri nemaipomenite va învăța. Iar de atâtea lucruri la superlativ pe care i le-ai spus, aproape că bătea mărunțel din picioare de nerăbdare să înceapă binele și foarte binele.
Iar acum, brusc, nu mai vrea să meargă. Firesc că prima întrebare care îți vine în minte ca părinte este legată de posibilitatea de a se fi întâmplat ceva total neplăcut, nepermis sau inacceptabil. După ce te convingi că nimic neobișnuit nu s-a întâmplat, brusc nu mai ai disponibilitatea de a întreba și a asculta care sunt motivele pentru care să nu vrea să meargă…
Că doar acolo se joacă, acolo învață, acolo sunt mulți copii de aceeași vârstă cu care poate interacționa. Iar prezența la grădiniță sau la școală devine nenegociabilă. Ceea ce e bine. Pentru că cel mic spunând că nu mai vrea să meargă, și-a propus pe lângă altele și asta: să-și negocieze prezența. Iar părintele trebuie să rămână ferm și blând pe poziția obligativității de a merge la școală sau la grădiniță.
Doar că cel mic, când exprimă refuzul de a se mai trezi de dimineață și a doua zi, mai are și alte motive… Iar unul dintre ele, foarte important, este acela de a atrage atenția părintelui că de fapt nu totul e roz ca acadeaua. Că are parte de multe provocări, uneori de supărări, de frustrare și neînțelegere, chiar în spațiul acela care e plin de copiii de aceeași vârstă cu el. Și că merge la școală pentru că deși nu e chiar așa simplu cum i s-a zis, el reușește să se descurce… Dar are nevoie să fie lăudat, să fie validat. De mama care crede că el se duce la școală sau la grădi doar ca și cum s-ar urca într-un carusel cu bucurie, uitând că e necesar și efort să nu amețești și să te dezechilibrezi…
Așa că, în cazul în care cel mic vine și spune „nu mai vreau”, să ne facem timp să-l ascultăm până la capăt, apreciind fiecare efort pe care îl face pe drumul acesta nou pe care a pornit.
Care bine știm, devine din ce în ce mai anevoios odată cu trecerea timpului.
prof. Maria Adriana Nichitean
