Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi, l-a pus la punct pe președintele ales al CJ Botoșani, Valeriu Iftime, după ce acesta a dat vina pe PSD invocând un sondaj de opinie în care 79% dintre botoșăneni spun că județul se îndreaptă într-o direcție greșită.
Social-democratul a arătat că, de fapt, întrebarea din sondaj e despre viitor și că oamenii sunt îngrijorați de direcția în care se îndreaptă județul după ce au realizat că „marea schimbare” promisă de Iftime este de fapt „o mare țeapă”.
„Oamenii văd că nu este deloc un „om nou”, iar MAREA SCHIMBARE este de fapt o MARE ȚEAPĂ.
Oamenii au văzut că reperul său în politică este un politician cu plagiat și cu pensie specială cumulată cu salariul. Au văzut că îi cântă ode șefului de partid, la fel cum îi cântau politicienii comuniști lui Ceaușescu și au văzut că a susținut „Legea Iohannis” făcută exclusiv pentru „tătucul de partid”.
Au văzut că s-a îmbogățit din contracte cu statul, în principal de la administrațiile PNL. Și au văzut că nu s-a angajat că nu va da niciun leu de la Consiliul Județean pentru firmele sale, luând-o deja pe urmele vechilor baroni locali.
Oamenii văd că are multe contracte cu primăriile din județul Botoșani și se gândesc că de acum banii județului se vor împărți după mărimea contractelor cu firmele sale.
Botoșănenii au văzut că nu a venit cu nicio soluție la problema apei când a fost invitat la Consiliul Județean să își pună în practică promisiunile din campanie.
Deci da, oamenii încep să regrete votul pe care i l-au dat domnului Iftime și sunt îngrijorați că Botoșaniul se îndreaptă într-o direcție greșită!
Este despre dumneavoastră, domnule Iftime.”, a scris Marius Budăi.