Doza de educaţie (DDE) – În finalul săptămânii trecute a fost necesar să ajung în celălalt capăt de țară. Mai exact la Râmnicu Vâlcea. De la Suceava aproape 600 de kilometri. Într-o țară civilizată în privința infrastructurii, drumul acesta n-ar fi fost un capăt de țară, chiar dacă destinația este de-a dreptul în capăt de țară.
Doar că noi suntem la sute de ani distanță de civilizație în această privință…
Există varianta să mergi în legănatul roților de tren, cu ceva care, din realismul vreunui probabil rătăcit la CFR Călători nu se mai numește „Rapid”, ci are o denumire nepotrivit de cosmopolită de „InterCity”, amintind de alte țări europene. O altă experiență recentă a călătoriilor mi-a arătat nu doar că trenurile acumulează pe traseu minute bune de întârziere, dar pot cu nonșalanță să purceadă melcește, cu multă întârziere, chiar din punctul de plecare.
Există varianta de a te deplasa cu autocarul sau microbuzul. O variantă în care nu trebuie să ai doar nervii tari, ci și oasele tari pentru a rezista la drumul lung, în care spațiul destinat călătoriei este precum o colivie. Asta ca să nu mai adaug necesitatea rezistenței receptorilor olfactivi și ai celor auditivi.
Există și varianta cu avionul, dar asta e rezervată doar celor care locuiesc în orașe în care nu e doar un zbor pe zi, la ore total nepotrivite pentru a conecta transportul cu alte mijloace de deplasare.
Așa că transportul în comun, de pe un plai pe altul mioritic, e o provocare uriașă. Și-n ciuda numeroaselor guverne care s-au succedat de vreo 30 de ani încoace, nimeni nu reușește să-i dea de capăt. De parcă a călători trebuie să fie o pedeapsă perpetuă pentru călător…
Îmi pare că singura variantă în care să reziști unor drumuri prelungite de gropi, de șine de tren învechite, de spații minuscule de călătorie, cu simțul umorului intact și cu energie pentru cele pe care le mai ai de făcut, rămâne cel care te însoțește la drum. Atât.
Așa că, în cazul în care porniți la un drum lung, cu mijloace de transport în comun, preocupați-vă de lucruri ce stau în controlul vostru: partenerul de călătorie și felul în care priviți lucrurile.
Altfel, după trauma unei călătorii lungi, s-ar putea să preferați să rămâneți în același cerc strâmt, în care ne învârtim când vine vorba de o sumedenie de alte lucruri…
prof. Maria Adriana Nichitean
