full screen background image

Aproape 200 de locuințe pentru tinerii ieșeni

Aproape 200 de locuințe pentru tinerii ieșeni vor fi construite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Primarul Mihai Chirica a semnat autorizația de construire necesară pentru începerea lucrărilor de execuție prevăzute în proiectul cu finanțare europeană de „Construire de locuințe nZEB plus pentru tinerii aflați în situații de risc”.

Proiectul constă în construirea în zona Grădinari – Metalurgie a șapte tronsoane de bloc cu un număr total de 188 de apartamente, cu una, două și trei camere.
Complexul va avea 199 de locuri de parcare, din care 14 pentru persoane cu dizabilități.

Clădirile vor fi eficiente din punct de vedere energetic și vor respecta conceptul nZEB (Nearly zero-emission building) privind imobilele al căror consum de energie este aproape egal cu zero

Constructorul are la dispoziție doi ani pentru a proiecta și construi cele șapte tronsoane de bloc.

Proiectul tehnic a fost deja realizat și predat, iar lucrările de construire trebuie finalizate până în luna iunie a anului 2026.

Investiția europeană include și 45 de stații de încărcare pentru automobile electrice, cu 90 de puncte de încărcare.

Valoarea totală a proiectului european este de aproximativ 14,9 milioane de euro.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/09/16/campanie-umanitara-pentru-victimele-inundatiilor/

comments

comments