Radio Reporter – invitat: Violeta Iftimie, șef compartiment investiții, primăria Miroslava.

Ediția din 29 august a emisiunii Radio Reporter a avut-o invitată pe Violeta Iftimie, șef al compartimentului investiții, din cadrul primăriei Miroslava.

Mai este doar puțin timp până începe un nou an școlar, astfel că discuția din studio s-a învârtit în jurul unor teme precum investțiile în infrastructura școlară, proiecte de școli verzi și modul în care adminstrația locală reușește să acopere necesitățile în creștere ale locuitorilor din Miroslava, la nivel de structuri de educație.

„Noi tocmai acum am finalizat execuția lucrărilor la două obiective de infrastructură școlară. E vorba de reabilitarea termică la școala <<Colonel Constantin Langa >> din satul Miroslava –  este un corp de clădire vechi din anul 1903. Și celălalt obiectiv – este vorba de reabilitarea termică și creșterea eficienței energetice la școala <<Dimitrie Anghel>> Cornești. La fel și acest corp de clădire este foarte vechi. Noi am inițiat solicitarea de reabilitare a acestor două corpuri de școală de aproximativ 3 ani . ”

Vezi interviul integral mai jos:

 

Vezi AICI și alte ediții Radio Reporter.

Ascultă episodul
Pauză
Sorry, no results.
Please try another keyword

    Distribuie

    Din aceeși categorie

    Cele mai importante proiecte pentru Moldova. Maricel Popa, deputat PSD Iași la Radio Reporter

    George Clooney, desemnat actor de mâna a doua…

    Ruleta cu somnul pe ora de vară

    ChatGPT – noul psiholog al adolescenților

    Emisiuni sugerate

    Doza de Educație