full screen background image

Podul de la Milișăuți, redeschis circulaţiei

După un proiect care a început cu întârzieri și a cunoscut mai multe amânări, reabilitarea totală a podului de la Milișăuți a fost finalizată.

În urma verificărilor comune efectuate în teren de către reprezentanți ai beneficiarului (DRDP Iași), constructorului și ai IPJ Suceava – Serviciul Rutier, începând de astăzi, 1 august, a fost redeschisă în totalitate circulația pe podul de pe DN 2H, km 4+776, Milișăuți, județul Suceava.

Prin contract s-au executat lucrări atât la partea de suprastructură (desfacere și înlocuire grinzi, desfacerea căii de rulare și turnare placă suprabetonare, refacere cale pod etc.), precum și la partea de infrastructură (consolidare fundații, execuție piloți forați etc.).

Totodată, au fost executate lucrări la rampele de acces și în albia râului Suceava.

Valoarea contractului a fost de 8,907 milioane lei, fără TVA.

Lucrarea are o garanție de 84 de luni.

În perioada lucrărilor de reabilitare, traficul greu a fost deviat pe rute alternative, în vreme ce traficul ușor a fost deservit de o variantă provizorie prin albia râului Suceava.

Având în vedere lentoarea investiției, autoritățile au preferat să nu facă o inaugurare festivă, ci doar să dea drumul circulației rutiere.

Lucrările la podul de la Milișăuți au fost executate de firmele Test Prima, Beny Alex și Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi.

Pod DN 2H, Milișăuți, capacități tehnice:
– Lățime totală pod: 206,20 m
– Lățime parte carosabilă 7,80 m;
– Lățime trotuare 2×1,75 m.

Odată cu reluarea traficului pe podul de la Milișăuți, DRDP Iași mulțumește conducătorilor auto și autorităților locale pentru înțelegerea și răbdarea de care au dat dovadă în perioada lucrărilor, cu recomandarea de a respecta regimul de circulație aferent, în vederea unei utilizări în bune condiții și cât mai îndelungate a acestui obiectiv de infrastructură, mult așteptat de către suceveni.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/07/31/bucovina-motorfest-la-cetatea-sucevei/

comments

comments