România susține în mod activ procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, inclusiv în ceea ce privește modernizarea învățământului și adaptarea acestuia la normele și rigorile spațiului european al educației.
În contextul acordurilor încheiate între Ministerul Educației din România și Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, un număr însemnat de cadre didactice de la gimnaziile și liceele din partea stângă a Prutului, din localități cu populație majoritară neromânească, vor avea ocazia să urmeze cursuri intensive de limba română.
Drept urmare, în perioada 17 – 29 iunie a.c., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează cursuri de perfecționare pentru profesorii de limba română din învățământul preuniversitar din Republica Moldova, în special pentru dascălii din zonele Bălți și Găgăuzia.
La aceste cursuri, susținute de universitari suceveni, participă 32 de profesori din învățământul secundar din Republica Moldova, care vor asimila competențe complementare de comunicare, de cunoaștere a elevilor și de management educațional în contextul actual, vor dobândi un repertoriu îmbogățit de strategii și practici didactice care susțin predarea eficientă, își vor optimiza abilitățile de utilizare a tehnicilor de instruire și evaluare pentru asigurarea învățării și comunicării eficiente.
La deschiderea oficială a cursurilor, organizate la Centrul de Pregătire şi Formare Continuă al USV din Vatra Dornei, sub coordonarea domnului prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană, a participat, din partea Consulatului General al Republicii Moldova la Iaşi, domnul Ion Coșer, Consul General, care a adresat cuvinte de încurajare participanților și i-a asigurat de întreaga susținere a instituției diplomatice pe care o reprezintă.
Pe parcursul a două săptămâni, cursanții vor participa la cursuri și seminare, vor efectua aplicații practice la obiective istorice, culturale și turistice din județul Suceava, îmbogățindu-și, astfel, cunoștințele, sporindu-și abilitățile și extinzându-și competențele.
De pe urma acestor cursuri vor avea cel mai mult de câștigat elevii din școlile reprezentate.
Profesorii lor se vor întoarce acasă nu doar instruiți mai bine în domeniul predării limbii române, ci și cu materiale didactice oferite de USV, pe care le vor putea valorifica în cadrul procesului educațional.
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/06/18/viorel-jinga-doctor-honoris-causa-al-usv/