VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

„Ograda cu ii și sânziene”

Duminică, 23 iunie 2024, începând cu ora 16:00, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani sărbătorește Ziua Iei, printr-o șezătoare intitulată „Ograda cu ii și sânziene”.

Aceasta se va desfășura la Complexul Muzeal Botoșani, str. Doboșari, Nr. 65, iar intrarea se face pe bază de invitații, în limita spațiului alocat acțiunii.

Invitatul special este Doina LAVRIC-PARGHEL.

În „Ograda cu ii și sânziene” se va organiza o expoziție colectivă de tablouri: „Cu pași prin timp, ia copilăriei mele”, semnată de elevii Liceului „Alexandru cel Bun” Botoșani (clasele IX-XII), Școala Gimnazială Nr. 11 (clasele V-VIII) și Școala Gimnazială Nr. 13 (clasele V-VIII), prof. coord. Alina Gavril.

De asemeni, va fi organizată o expoziție de cămăși tradiționale realizate în cadrul cursului de cusut organizat la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, un atelier de împletit coronițe și momente artistice susținute de Ansamblul „Stejărelul – Vlăstarele lui Enescu” și Grupul vocal al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.

Publicul este invitat să spună poveștile cămășilor pe care le au, și să le aducă în „Ograda cu ii și sânziene”.

Invitațiile se vor putea procura de la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Str. Unirii, Nr. 10, începând cu data de 19 iunie 2024, între orele 10:00-15:00.

Distribuie

Din aceeși categorie

FILIT 2025, o ediție de neratat cu peste 200 de evenimente

MOPAN Suceava a sărbătorit Ziua Mondială a Pâinii și a lansat noua gamă “Pâinea Bună”

Restricții ale traficului pentru manifestațiile de Sărbătorile Iașului

Peste 217 mii de persoane au călătorit, în luna septembrie, din și spre Aeroportul Iași

Știri sugerate