full screen background image

Colegiul Pedagogic din Iaşi va fi consolidat

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat oficial că a fost semnat contractul de finanțare a lucrărilor de consolidare și refuncționalizare a imobilelor – monument istoric ale Colegiului Naţional Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi (Corp C1 Liceu, vechi din 1891, și Corp C2 Cantină).

La nivel național, prin Programul Național de Investiții „Școli Sigure și Sănătoase” vor fi consolidate seismic, reabilitate, modernizate și eficientizate energetic 31 de unități de învățământ.

Finanțarea de 162.561.321,47 lei – circa 33 de milioane de euro pentru Colegiul Pedagogic din Iaşi este cea mai importantă din țară.

„Mulțumesc Guvernului României și, în particular, domnului ministru Adrian Veștea, că au înțeles situația Colegiului Pedagogic și necesitatea de a aloca fondurile necesare pentru a consolida şi reabilita această şcoală de prestigiu la nivel naţional! Vocea elevilor, dascălilor și părinților s-a făcut auzită, iar demersurile municipalității ieșene au fost tratate cu responsabilitate!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Primarul Mihai Chirica a semnat ordinul de începere de luni, 10 iunie, a lucrărilor de consolidare și refuncționalizare la Colegiul Pedagogic.

Valoarea lucrărilor, executate de SC Iasicon SA, este de 56.531.648,49 lei fără TVA, respectiv 67.272.661,70 lei cu TVA, iar duratele de realizare a investițiilor sunt estimate la 36 de luni în cazul clădirii liceului și, respectiv, la 24 de luni în cazul cantinei.

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/06/13/masuri-de-urgenta-pentru-eliminarea-efectelor-ploii-abundente/

comments

comments