VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Daniel Harpa, noul președinte al CJ Neamț

Daniel Harpa, candidatul Partidului Social Democrat, a fost ales noul președinte al Consiliului Județean (CJ) Neamț.

Harpa a obținut o victorie importantă, devansându-l pe George Lazăr, candidatul Partidului Național Liberal.

Într-un mesaj adresat susținătorilor și nemțenilor, Daniel Harpa a mulțumit echipei sale și celor care i-au acordat votul de încredere:

„ATÂT POT SĂ SPUN: MULȚUMESC!
Mulțumesc din inimă echipei mele, care a fost trup și suflet alături de mine în perioada acestei campanii!
Mulțumesc instituțiilor și oamenilor care și-au făcut treaba cu profesionalism în ziua votului!
Mulțumesc vouă, dragi nemțeni, pentru încrederea acordată!
Dumnezeu să ne ajute, să ducem la îndeplinire tot ce ne-am propus, PENTRU OAMENI!”

Daniel Harpa și noii consilieri județeni își vor prelua oficial mandatele în luna octombrie, când se vor încheia actualele mandate ale aleșilor locali.

Până atunci, președinția Consiliului Județean Neamț va continua să fie asigurată de Ion Asaftei (PSD).

Prezența la vot în județul Neamț a fost de 47,45%, o creștere față de 43,21%, înregistrată la alegerile locale din urmă cu patru ani.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/06/10/adrian-nita-psd-noul-primar-de-piatra-neamt/

Distribuie

Din aceeși categorie

Principalele măsuri dispuse la nivelul structurilor MAI din județul Botoșani, în contextul începerii campaniei electorale pentru alegerile locaoe parțiale

Veronica Leonte a demisionat din funcția de manager de la Spitalul „Sf. Maria”

AUDIO – Caz de pestă porcină africană, înregistrat într-o gospodărie din satul Sf. Ilie

Jandarmii botoșăneni, pregătiți pentru intervenția în situații de dezastru

Știri sugerate