full screen background image

3 dosare penale și 5 sancțiuni contravenționale pentru fapte prevăzute de legislația electorală

Până la ora 15.00, la nivelul judeţului Suceava, procesul electoral s-a desfășurat fără producerea unor incidente deosebite de ordine publică.

Toate sesizările cu caracter electoral primite sunt gestionate corespunzător și echidistant, după finalizarea verificărilor urmând a se stabili care dintre acestea se confirmă.

Până în prezent, au fost înregistrate trei dosare penale privind incidente electorale și au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, polițiștii acționând condescendent în raport cu gravitatea situațiilor sesizate.

În toate cazurile au fost luate măsuri legale conform legislației în vigoare.

Reamintim că, structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Suceava desfăşoară activităţi în sistem integrat pe toată perioada desfăşurării procesului electoral, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale.

Pentru un plus de siguranță, au fost constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o impune.

Pentru orele următoare, efectivele Ministerului Afacerilor Interne își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.

Sancțiuni contravenționale aplicate pentru continuarea campaniei electorale:

La data de 09.06.2024, la ora 10:17, echipa de cercetare a evenimentelor/incidentelor în context electoral, a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire faptul că un bărbat din comuna Brodina, candidat la Primăria comunei Brodina își continuă campania electorală prin intermediul rețelelor de socializare.
Echipa de cercetare a evenimentelor/incidentelor electorale a luat legătura cu apelantul care pus la dispoziția polițiștilor un print-screen de pe un cont de rețea socială, conținând îndemnuri la vot.
A fost identificat titularul contului care a care șters respectiva postare. Acesta a precizat fapul că a postat materialul respectiv în mediul online fără să-și dea seama că săvarșește o contravenție.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu conform prevederilor art. 108, lit. ș) din Legea 115/2015.

La data de 09.06.2024, orele 11:30, Poliția Municipiului Fălticeni s-a sesizat din oficiu cu privire la o situație de continuare campaniei electorale în mediul virtual, mai exact pe o platforma de socializare.
Astfel, în jurul orei 22:00 din seara de 08.06.2024, pe o platformă de socializare doi bărbați folosind conturile titulare, au efectuat postări publice prin intermediul cărora au continua campania electorală și îndemnat electoratul să-l voteze un anumit candidat pentru funcția de primar al unei comune din zona rurală arondaă municipiului Fălticeni.
Cei doi au fost sancționați contravențional în conformitate cu prevederile art. 108, lit, ș) Legea 115/2015.

Pentru corecta informare a publicului, având în vedere anumite informații apărute în spațiul public privind sancționarea unor persoane care au continuat campania electorală prin postări pe rețelele de socializare, poliţiştii fac următoarele precizări:

Potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în România rețelele de socializare sunt considerate spațiu public.
Astfel, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv în aceste medii, conform legislației în vigoare.

La data de 09.06.2024, ora 11:00 polițistul care asigură paza imobilului unde funcționează o secție de votare de pe raza comunei Udești, a sesizat faptul despre faptul că pe gardul unui imobil din apropierea secției este postat un afiș electoral.
Polițiștii deplasați pentru verificări au constatat faptul că proprietarul imobilului respectiv, a afișat în urmă cuu cca. O săptămână un afiș electoral pe gardul împrejmuitor al gospodăriei, însă ulterior a parcat un vehicul în fața imobilului și consideră că acesta este motivul pentru care acel afiș nu a mai fost observat și înlăturat.
Persoana a fost atenționată cu privire la respectarea normelor legale.

Dosare penale întocmite:

La data de 09.06.2024, orele 1002, polițistul care asigură paza unei secții de votare de pe raza orașului Dolhasca, a fost anunțat de către președinta secției de votare, cu privire la faptul că din comisia de votare de la această secție face parte o persoană, al cărui frate figurează pe lista de consilieri locali ai unui partid politic implicat în alegerile pentru Consiliul Local al orașului Dolhasca.
Participarea acestei persoane ca membru în comisia de votare contravine prevederilor art. 4, alin. 1 din Ordonanţei de Urgenţă nr. 21 din 8 martie 2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024, care prevede faptul că ”la alegerile din data de 9 iunie 2024, candidatul, soţul, soţia, rudele sau afinii până la gradul III, inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale”.
Anterior începerii procesului electoral, bărbatul respectiv a depus la președintele Circumscripției Electorale Dolhasca o declarație tipizată în care a precizat faptul că nu se află în situația de incompatibilitate.
Polițiștii au întocmit un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”fals în declarații”, faptă prev. și ped. de art. 326, alin. 1 din Codul Penal.

La data de 09.06.2024, ora 08.30, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată de către primarul comunei unei localități din zona rurală arondată municipiului Fălticeni cu privire la faptul că este urmărit și i s-a creat o stare de teamă.
Imediat s-a constituit o echipa de verificare a incidentului semnalat, stabilindu-se că apelantul care candidează pentru funcția de primar a unei comune, în această dimineață, în jurul orei 06.50, s-a deplasat cu autoturismul pe raza unor sate din comună, observând de mai multe ori în oglinzile retrovizoare un autoturism, având impresiaa că îl urmărește. Totodată bărbatul susține că pe acest fond i i s-a creat o stare de temere, tocmai din acest considerent alertând autoritățile.
În temeiul sesizării, polițiștii au s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de hărțuire, faptă prev și ped de art 208 alin. 1 Cod Penal, urmând a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă.

La data de 09.06.2024, orele 10:00 Poliția mun. Fălticeni a fost sesizată de către dispeceratul IPJ Suceava ca urmare a unei semnalări electronice SIMPV cu privire la faptul că un alegător a votat la nivelul unei secții fără a fi înscris pe listele electorale.
S-a constatat că la o secție de votare de pe raza com. Slatina, jud. Suceava, în dimineața zilei de 09.06.2024, s-a prezentat o femeie de 51 ani, care i-a prezentat operatului sistemului informatic SIMPV o carte de idenitate pe care avea aplicată o viză de flotant pe raza localității Slatina, com. Slatina. Sistemul informatic a sesizat faptul că persoana în cauză nu este înscrisă pe lista electorală permanentă, însă comisia a stabilit că femeia depusese anterior, în termenul legal o cerere de înscriere pe lista electorală la nivelul primăriei comunei Slatina care a fost aprobată în timp util și transmisă.
Asociind situația unei erori a sistemului informatic, președintele secției de votare i-a permis femeii să voteze, fiind înscrisă pe listele electorale suplimentare.
În urma interogării portalului web al Autorității Elecotrale Permanente a rezultat faptul că femei de 51 de ani figurează însă pe listele permanente ale secției de votare ale unei secții din mun. Suceava, unde are domiciliul permanent.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, faptă prev. și ped. de art. 387, alin. (1), lit. a) din Codul penal, urmând a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă.

Alte sesizări verificate:

La data de 09.06.2024, ora 08:40 o femeie a sesizat Postul de Poliție Forăști cu privire la faptul că pe raza localității Oniceni, pe gardul unei proprietăți sunt aplicate afișe electorale.
La fața locului s-a deplasat echipa d ecercetare a incidentului electoral sesizat, stabilindu-se că proprietatea aparține unei femei de 88 ani din com. Forăști, sat Oniceni, fiind identificate 2 afișe electorale, care au fost eliminate. Din discuțiile purtate cu femeia, aceasta a relatat că nu cunoștea că nu are voie să păstreze afișele după încheierea campaniei electorale, polițiștii prezentând legislația și fără a dispune măsuri de sancționare pecuniară.

La data de 09.06.2024, ora 11.00, polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Preutești au fost sesizați despre faptul că un bărbat transportă persoane la o secția de votare din satul Hreațca.
A fost instituit un filtru rutier în zonă, fiind oprit în trafic autoturismul condus de către bărbatul reclamat, pe DC sat Hreațca. La volan a fost identificat șoferul, acesta precizând faptul că în dimineața de 09.06.2024, a fost rugat de către tatăl său în vârstă de 84 ani care are probleme de sănătate și fratele acestuia să îi transporte, până la secția de votare.
Nu au fost constatate abateri sau încălcări ale legii.

Informații pe care trebuie să le cunoașteți:

Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.

Puteți vota, azi, 9 iunie, între orele 07.00 și 22.00. Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând, în afara sediului Secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot și pot vota până cel mult la ora 23.59.

Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 391 și 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege: împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot, frauda la votul electronic, violarea confidențialității votului, nerespectarea regimului urnei de vot, falsificarea documentelor și evidențelor electorale.

În legătură cu contravențiile legate de procesul alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale, desfășurate la data de 9 iunie 2024, se va aplica regimul sancționator prevăzut de Legea nr. 115/2015, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Astfel, se sancționează: refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi, persoanele care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot, persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale sau sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, precum și fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot.

Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/06/09/doua-dosare-penale-si-3-sanctiuni-contraventionale-pentru-fapte-prevazute-de-legislatia-electorala/

comments

comments