full screen background image

Explozia de la Dedeman: Anchete preluate de instituții centrale

O echipă de specialiști din cadrul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) a demarat sâmbătă dimineață, o evaluare a cauzelor exploziei care s-a produs, vinerii, la Dedeman Botoșani.

Inspectorii care au cercetat și incidentul grav de la Colectiv, încearcă să stabilească dinamica producerii exploziei.

Au fost deschise mai multe anchete, care au fost preluate de instituții centrale.  La Botoșani au ajuns reprezentanți de la Institutul Național de Criminalistică, dar și de la Inspecția Muncii București.

Ancheta penală este coordonată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani,  Valeriu Chihaia.

Cercetările se desfășoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, având ca obiect infracțiunea de distrugere din culpă în formă agravată, care a avut ca urmare un dezastru.

Sunt audiați angajații magazinului și sunt prelevate probe de la fața locului.

Sunt verificate toate spațiile, contorul de gaz la care urma să fie racordat magazinul, camera tehnică, acolo unde se află centrala termică și dacă au fost respectate toate normele de protecție, dacă erau montate și funcționale detectoare de gaz și care dintre cele trei companii care au contribuit la racordul de gaz se face vinovată.

Pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs deflagrația, între metodele de lucru specialiștii INSEMEX folosesc inclusiv simulările computerizate folosite în laboratoarele de la Petroșani.

Vă reamintim că, în urma exploziei de vineri,  15 persoane au ajuns la spital, unele în stare gravă.

3 dintre victime au fost transportate cu elicopterele la Spitalul de Urgență “Sf. Spiridon” din Iași și două la Spitalul de Urgență “Floreasca” din București. Acestea au suferit arsuri mari pe suprafețe cuprinse între 20 și 30% din suprafața corpului, zona superioară, dar și traumatisme și au nevoie de intervenții chiurgicale. Una dintre victimele de la Iași este în stare generală foarte gravă.

În Spitalul Județean Botoșani sunt internați două dintre victimele exploziei, cu arsuri pe 5- 6% din suprafața corpului. Medicii spun că pacienții sunt stabili, conștienți și responsivi.

 

comments

comments