E iunie și în curând vom agăța în cui ghiozdanele, pitim uniformele în cel mai ascuns colț al dulapului, iar manualele școlare, primite pentru viitorul an, le așezăm pe raftul cel mai înalt. Ca să nu le vedem pe nici unele în vacanța de vară…
Teoretic în perioada aceasta în clase se predau manuale, se fac repetiții pentru serbări de final de an școlar, ceva excursii pentru cei care n-au apucat încă și se pregătesc premieri.
N-ați uitat, nu-i așa de ziua premierii? Aceea pe care cei care-au fost mai curioși să învețe o așteaptă cu nerăbdare, dornici să afle unde se află în clasament la final de an. Și cea la care cei care au vizitat doar școala, cu mai puțin interes pentru învățătură, preferă să nu fie prezenți. Tot din cauza clasamentului cu pricina. Pentru că exceptând clasele primare, unde la nivel teoretic se urmărește progresul individual al elevului, evaluarea făcându-se prin calificative, la celelalte niveluri de învățământ se fac clasamente și comparații.
,,Las ca văd eu al câtelea din clasă ești! Păi nu-ți dau eu tot ce-ți dorești?! Ce te împiedică să fii primul la carte? Treabă nu te pun să faci, deci trebuie să fii primul!”… Uite așa își doresc o seamă de părinți. Să fie juniorul mereu primul. De parcă ar fi posibil ca toți să fie primii pentru simplu fapt că au condiții materiale asigurate. Nu mai contează capacitățile intelectuale, nu mai contează înclinația pentru anumite discipline și stângăcia în alte domenii.
Dar dacă ar fi cu toții primii, așezați în rând, cu cine i-am mai putea compara? Căci de comparații suferim cu toții. O meteahnă pe care am dezvoltat-o încă de la apariția în familie a celui mic.
Întâi analizăm cât de repede a mers în picioare în comparație cu juniorul vecinei, apoi cât de repede a vorbit în comparație cu verișorul lui. Și-acum îl comparăm cu colegii de clasă în privința rezultatelor de la școală. Nici nu apucă bine copilul să spună cu ce medie termină anul școlar că întrebarea îți scapă printre buze: „Dar X-ulescu cum termină?” De parcă o medie mai mică a celuilalt e semn că juniorul tău e mai capabil.
Iar acum, că ziua premierii se apropie, marea întrebare este al câtelea din clasă este. Și privirea se îndreaptă spre cine ar putea fi înaintea lui, căci cei care sunt în urmă sunt nesemnificativi. Ce contează că cel mic a făcut progrese mari de la începutul anului și până acum? Ce rost are să-l comparăm cu el însuși? Ori ai impresia că ceilalți părinți sunt interesați că știe mult mai multe lucruri decât acum 10 luni?! Ceilalți văd doar unde e așezat al tău în clasament. Și-atunci e musai să-l compari și să-l înveți și pe el să se compare cu ceilalți…
Deci mare stres și cu premierea asta… Și nici nu mai ai timp să te bucuri că a trecut un an, în grija pentru a face scheme și calcule pentru a vedea cine a fost primul. Noroc că trece repede și ziua premierii, și-apoi vine vacanța în care comparațiile sunt nițel amânate. Ca și dozele de educație, uneori.
prof. Maria Adriana Nichitean
