full screen background image

Dosare de contrabandă pentru trafic de otravă de șobolani

Doi cetățeni români, un bărbat și o femeie, sunt cercetați după ce la intrarea în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț, în autovehiculele acestora au fost descoperite substanțe toxice.

În data de 05 iunie a.c., în jurul orei 23.30, s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț-ITPF Iași, pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în România, doi cetățeni români, domiciliați pe raza județului Suceava.  Bărbatul în vârstă de 29 de ani, era la volanul un autovehicul marca Mercedes, înmatriculat în Ucraina, iar femeia, în vârstă de 37 de ani, la volanul unui autovehicul  Volkswagen Crafter înmatriculat în Ucraina.

Comisar șef de poliție Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani:

“Acționând în baza analizei de risc, echipa comună de control formată din polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali a efectuat controale amănunțite asupra autovehiculelor și bagajelor persoanelor.

Astfel, în urma controlului au fost descoperite în cele două mijloace de transport 1080 borcane de plastic și 665 pungi, în total 467 de kilograme de substanțe toxice utilizate împotriva rozătoarelor, în valoare de 51.000 de lei, bunuri ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.” a declarat cms. Minodora Răcnea.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră botoșăneni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la contrabandă calificată și transportul și tranzitul de substanțe și preparate periculoase.

 

comments

comments