full screen background image

Triplu succes al teatrului botoșănean la Festivalul Buzău/ Iubeşte/ Teatru

Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoșani a cucerit 3 din cele 5 premii acordate la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Buzău/ Iubeşte/ Teatru, care a avut loc în perioada 25 mai – 1 iunie la Teatrul „George Ciprian”.
„La Academie”, producţie a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani, în regia lui Andrei Măjeri, a obținut premiul pentru CEL MAI BUN SPECTACOL, Premiul pentru Cel mai bun regizor: acordat lui Andrei Măjeri și Premiul pentru Cel mai bun scenograf: acordat lui Adrian Balcău.
Premiul pentru Cea mai bună actriţă a fost decernat Oanei Jipa în rolul „Lizica” din spectacolul „Mobilă şi durere” al Teatrului Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe, iar Premiul pentru Cel mai bun actor a fost atribuit lui Bogdan Farcaş în rolurile: „Thomas, Cedric şi Jules” din spectacolul „O idee genială”, al Teatrului „ Toma Caragiu” din Ploieşti.

Evenimentul a adus împreună mai multe teatre de repertoriu din România: Teatrul „Maria Filloti” Brăila, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Teatrul Act Bucureşti, Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe, dar şi din mediul independent: Compania 111 Film& Entertainment Bucureşti, Compania Sublime Bucureşti.

În cele opt zile de festival au fost prezenţi peste 2.000 de spectatori.

Spectacolul „La Academie”, de Alexandra Felseghi
Regia – Andrei Măjeri
Scenografia – Adrian Balcău
Coregrafia – Victoria Bucun
Sound-design – Adrian Piciorea
Distribuția: Gina Patrașcu-Zamfirache, Dana Bucătaru, Crenola Muncaciu, Cezar Amitroaei, Ioan Crețescu, Răzvan Amitroaei, Gheorghe Frunză, Sorin Ciofu, Radu Dragoș și elevii Ionuț Crețu, Matei Său.


comments

comments