VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Memorialul Ipotești anunță înscrierea voluntarilor pentru Zilele Eminescu, ediția iunie

 

În perioada 12-16 iunie 2024, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, prin programul Cultură scrisă, program Prioritar, și al Consiliului Județean Botoșani, organizează Zilele Eminescu. Noul concept, în viziune extinsă, al ediției din iunie 2024 a Zilelor Eminescu va include Festivalul de Debut, Târgul de Carte și Arte și Gala de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum.

„Pentru organizarea și desfășurarea evenimentelor, invităm voluntari să ne fie alături în fiecare zi, între orele 10.00 și 20.00.

Așteptăm înscrierile dumneavoastră până miercuri, 5 iunie 2024.

Sunt acceptați doar voluntari cu vârsta peste 18 ani, din orașul Botoșani (Memorialul Ipotești nu poate oferi cazare). Memorialul Ipotești asigură prânzul și cina pentru toată perioada evenimentului.” transmite conducerea Memorialului.

După ce selecția va fi încheiată, în perioada 5-9 iunie 2024, voluntarii selectați vor fi contactați de organizatori în vederea întâlnirii de pregătire.

Înscrierile se realizează trimițând un mesaj cu subiectul Voluntar_Zilele-Eminescu pe adresa zileleeminescu@yahoo.com. Mesajul va conține următoarele informații: nume, prenume, vârstă, telefon.

 

 

 

Distribuie

Din aceeși categorie

Abonații Nova Apaserv vor păti integral pierderile de apă de la scara blocului

Recomandările DSP pe timp de caniculă

Peste un kilometru de plase ilegale scoase de polițiștii de frontieră de pe râul Prut

Lansare proiect „INFOCONECT-pachet de activități pentru persoane fără/cu nivel scăzut de calificare”

Știri sugerate