VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Depozit de muniție descoperit în Iaşi

În cursul dimineții de 13 mai, echipele companiei care execută lucrările de amenajare a platformei betonate pe care va fi construită clădirea modulară compusă din containere care va găzdui temporar activitatea didactică a Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” au descoperit, în urma săpăturilor, un depozit de muniție din Al Doilea Război Mondial.

Activitatea a fost sistată imediat, perimetrul a fost securizat, iar la fața locului au intervenit echipe de pirotehniști de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași și specialiști militari.

Primarul Mihai Chirica a convocat o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență care a decis că pe orice teren de pe raza Municipiului Iași pe care nu au fost făcute intervenții până în anul 1945, orice săpătură va fi făcută numai în prezența unui reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care va testa cu aparatură specifică terenul respectiv.

Lucrările de amenajare a platformei betonate necesare școlii modulare vor fi reluate imediat după ce vor fi îndeplinite toate condițiile de siguranță.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/05/13/usv-iasi-organizeaza-animal-fest/

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Scriitoarea Ana Blandiana, onorată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu titlul de Doctor Honoris Causa

Bazinul de înot din Pașcani așteaptă avizele finale pentru a fi preluat de clubul sportiv

Șoldan speră că lucrările la șoseaua de centură Gura Humorului și la terminalul nr. 3 de pasageri al Aeroportului Suceava vor începe în acest an

Contrabandă cu băuturi, oprită la Stânca

Știri sugerate