VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Realizarea unui nou pod, peste Siret

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a scos la licitație realizarea unui nou pod peste Siret, pe DN29A, între Vârfu Câmpului (Botoșani) și Zvoriștea (Suceava).

Acest obiectiv de investiții este extrem de necesar, în contextul în care actualul pod prezintă probleme de siguranță, fiind necesară chiar restricționarea traficului. Scoaterea la licitație a acestui proiect important este un pas esențial pentru dezvoltarea rețelei rutiere a celor două județe.

Podul peste Siret care leagă comunele Vârfu Câmpului (Botoșani) și Zvoriștea (Suceava), situat la kilometrul 22+859 de pe DN29A, a devenit strategic pentru zona de est a României în contextul situației din Ucraina.

Valoarea totală a investiției se ridică la 95 de milioane de lei, aproximativ 20 de milioane de euro, bani asigurați din Programul de Transport 2021-2027.

Ofertele pot fi depuse până pe data de 19 aprilie 2024.

Noul pod va avea o lungime totală de 173 de metri și o lățime de 11,5 metri, iar partea carosabilă este de 7,8 metri.

Soluția tehnică prevede înlocuirea podului existent cu un pod nou cu cinci deschideri și cu suprastructura alcătuită din arc metalic pentru deschiderea principală și din grinzi de beton armat pentru celelalte deschideri.

În prezent, traficul pe drumul Dorohoi – Suceava se realizează peste râul Siret pe un pod vechi de 90 de ani, construit pe grinzi metalice, care din momentul intrării în folosință și până astăzi nu a mai fost reabilitat.

Podul prezintă probleme de siguranță, motiv pentru care traficul este restricționat.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/03/21/continua-lucrarile-la-podul-de-la-milisauti/

Distribuie

Din aceeși categorie

Elevii se alătură studenților la protestele pentru burse

O altă contestație pune pauză la construcția Spitalului Regional de Urgență

Rată de promovare la Bacalaureat de 83% în Iași

Peste 80 de persoane vaccinate înpotriva rabiei la Iași

Știri sugerate