Doza de educaţie (DDE) – Vă spuneam ieri că astăzi e o zi ce trebuie marcată. Pentru că e o zi care celebrează diversitatea, dar în același timp e o zi în care am putea să căutăm mai multe răspunsuri pentru a înțelege și sprijini. Pe 21 martie se marchează Ziua Mondială a Sindromului Down. Pentru cei care știu ce înseamnă acest sindrom, explicația alegerii zilei e foarte simplă. Pentru că sindromul Down este provocat de cel de al 21-lea cromozom care în loc să se dubleze, ca la noi toți, se triplează.
Așadar un singur cromozom în plus, determină diversitatea. Și pentru că este vorba de diversitate, tare bine ar fi să ne informăm, să căutăm răspunsuri și să sprijinim. Și astăzi este o zi perfectă pentru asta. Să le spunem și celor care nu știu că această afecțiune genetică este permanentă și orice am face va schimba radical viața celui care o are. Dar că nu e molipsitoare…așa cum cu doar 20 de ani în urmă am auzit-o cu tristețe din gura cuiva.
În schimb, ceea ce este molipsitor e optimismul. Cel puțin mie mi-a fost dat să întâlnesc doar persoane cu sindromul Down cu zâmbetul pe buze… E drept că eu am întâlnit doar copii. Iar copiii sunt deținători ai optimismului, indiferent cât de neuordivergenți sunt.
N-am cunoscut încă persoane adulte cu acest sindrom… Oare de ce? Speranța de viață a unei persoane cu sindrom Down e destul de crescută. Deci te-ai aștepta să-i întâlnești și să-ți zâmbească și la 40 de ani. Dar totuși nu se prea întâmplă… O fi pentru faptul că odată cu înaintarea în vârstă societatea devine din ce în ce mai puțin preocupată de a sprijini?
Brusc, mi-a venit în minte un reportaj văzut pe TVR 2 cu părinții adolescenților divergenți. Pentru care cea mai mare grijă era nu faptul că ei vor îmbătrâni și se vor stinge, ci ce vor face copiii de astăzi, adulții de mâine care au acest sindrom. Și care în ciuda faptului că acumulează cunoștințe, zâmbesc, sunt sociabili, nu au aceeași autonomie ca noi toți și au nevoie de sprijin. Sprijin pe care statul nu îl oferă. Și nici vecinul din colț…
Dar cine știe… poate că într-un viitor mai apropiat decât ne închipuim, pentru că am aflat mai multe despre ce înseamnă sindrom Down, vom reuși ca societatea să-i sprijinim mai mult și fără regrete, pe cei care astăzi își sărbătoresc diversitatea.
La mulți ani Ana, și Sergiu, și Georgiana, și tuturor celorlalți copii neurodivergenți care mi-au trecut prin sala de clasă, pe care timpul i-a transformat sper în adulți dacă nu la fel de zâmbitori ca în veremea copilăriei, măcar cu speranța de mai bine la purtător.
prof. Maria Adriana Nichitean
