full screen background image

Iașiul este cel mai poluat oraș al țării

Conform statisticilor, Iașiul este cel mai poluat oraș al țării.

Recent, autoritățile au anunțat că șase stații de monitorizare a calității aerului vor intra în revizie.

Astfel, în perioada 19 februarie – 19 aprilie 2024, stațiile care formează rețeaua de monitorizare a calității aerului din județul Iași se află în programul de revizie generală.

Cele șase stații de monitorizare sunt operate de Agenția pentru Protecția Mediului.

Trei dintre ele se află în municipiul Iași, în timp ce altele trei se află în afara orașului.

Acestea intră în revizie generală ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor Contractului subsecvent pentru lucrări de revizie generală la Acordul – cadru de prestări servicii pentru Dezvoltarea și optimizarea Rețelei Naționale de Monitorizarea Calității Aerului (RNMCA) din România, încheiat între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și firma prestatoare ORION EUROPE SRL.

Astfel, timp de 60 de zile, în cele șase locații vor fi efectuate mai multe operațiuni necesare îndeplinirii criteriilor optime de performanță și de funcționare a echipamentelor, instrumentelor și accesoriilor, prin verificarea parametrilor de funcționare, efectuarea corecțiilor și reglajelor necesare și înlocuirea tuturor consumabilelor.

Pe perioada reviziei, stațiile vor furniza, cu echipamentele funcționale, date de monitorizare a poluanților ce pot fi consultate pe www.calitateaer.ro.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/03/12/proiect-de-construire-a-unei-scoli-verzi-in-valea-adanca/

comments

comments