full screen background image

Doza de educaţie: Mama

8 Martie este pentru mine o zi specială. Unii vor găsi de cuviință să spună că nu e cazul să o consider așa, tocmai pentru că fiecare zi e necesar să fie una în care să sărbătorim femeile din viața noastră și îndeosebi mamele. Mie una, drept să vă spun, mi-a sunat replica aceasta a ipocrizie de fiecare dată când am auzit-o.

Căci, pe de o parte, nu știu cum se întâmplă, dar de cele mai multe ori a fost rostită chiar de cei care își fac mai puțin timp pentru ceilalți mai tot anul și nu doar într-o zi anume. Pe de altă parte, oricât de mult mi-aș dori, nu reușesc să fac fiecare zi una specială pentru mama mea. Nici măcar o dată în lună nu reușesc.

Prin urmare, eu sunt adepta unui 8 Martie special pentru mame. Iar cei care reușesc să le facă să se simtă cu adevărat speciale sunt copiii. O fac în felurite moduri care țin prea puțin de materialul unui cadou, mai mic sau mai mare. Simpla lor prezență în preajmă, le face să se simtă așa, speciale și binecuvântate, esențiale în viața lor.

Sunt mamă, dar și copil. Iar în astfel de zile mi se face dor de mama. Pentru că ea, mama, e una dintre puținele constante din întreaga mea existență.
De-a lungul timpului am evoluat, învățând de la oamenii pe care i-am întâlnit sau din întâmplările prin care am trecut. Am intrat și am plecat din diferite locuri, am fost premiată sau etichetată, în funcție de standardele celorlalți. Doar ea, mama, a rămas constantă. Neputincioasă uneori sau de-a dreptul revoltată alterori, i-a lăsat pe ceilalți să mă analizeze, să mă evalueze, să mă așeze pe podium sau dimpotrivă sub el. Ea doar m-a iubit și indiferent de altitudinea la care mă aflam, mi-a fost alături.

Și-atunci, mă gândesc că nu poate trece ziua de 8 Martie doar ca o zi oarecare pe motiv că fiecare zi din an ar trebui să i-o fac specială, după zisa unora.
Căci sunt zile lungi în care nu reușesc să o sun, săptămâni în care nu ajung să o vizitez. Și chiar dacă știe cât de mult o iubesc chiar și în lipsa mea, cred că măcar în această zi trebuie să-mi fac timp să-i fiu câteva momente alături într-un fel special. Așa cum mi-aș dori și eu la rândul meu să mi se întâmple din partea copilului meu peste ani… Dacă va avea timp și va putea… Aceleași scuze mi le găsește acum mie mama pentru absența din multele zile ale anului. Dar nu și pentru cea de 8 Martie. Drept urmare weekendul acesta voi fi lângă mama. Voi găsi și putință și timp. Căci e mama. Aceeași mereu. Pentru mine.

Cu sau fără doză de educație. Mai degrabă cu…

prof. Maria Adriana Nichitean

 

comments

comments