VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

2023 – cel mai profitabil an pentru Cinema Ateneu

Anul 2023 a fost pentru Cinema Ateneu din Iași cel mai profitabil an de la deschidere, în perioada ianuarie-decembrie fiind înregistrate încasări de peste 226.000 lei.

Cu aproximativ 500 de proiecții și peste 180 de titluri de film, Cinema Ateneu a fost gazda a aproape 16.000 de spectatori, care au ales să vizioneze un film în sala de cinema. 

Pe lângă proiecțiile de filme lansate în mod curent, cinefilii au ocazia să participe la evenimente speciale organizate periodic: proiecții de gală în prezența echipei, proiecții unice de filme care nu au distribuție în România, programe de cinematecă și transmisiuni de operă și concerte.

Astfel, de la deschiderea din octombrie 2017 și până la finalul anului 2023, la Cinematograful Ateneu au fost organizate peste 2.100 proiecții, la care au participat peste 73.000 spectatori, totalul încasărilor fiind de peste 860.000 lei

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Coruri de copiii și artiști mari din țară, pe aceeași scenă la Sărbătorile Iașului

Echipa inimii artificiale de la UMF, premiată cu titlul de Cetățeni de onoare ai Iașului

Ceahlăul Piatra Neamț – Corvinul Hunedoara, în Liga a II-a la fotbal

Romanul „Un suflet zbuciumat”, de Mircea Aanei, lansat la Putna

Știri sugerate