VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Pe stadionul „Areni” se poate alerga din nou

Începând de astăzi, sucevenii pot relua alergările pe pista stadionului „Areni”.

Programul este zilnic – cu excepția zilei de duminică – între orele 8 – 18, după cum a precizat viceprimarul LUCIAN HARȘOVSCHI, în ședința de ieri a Consiliului Local.

 

Viceprimarul a mai spus că 2024 va fi ultimul an în care se va alerga pe zgură, întrucât a fost aprobat, în ședința de Consiliu Local, proiectul cu privire la refacerea pistei de atletism.

Harşovschi a reamintit și de Zona de agrement de pe malul râului Suceava, unde se poate alerga tot timpul.

Tot în ședința Consiliului Local Suceava, primarul ION LUNGU a precizat că un nou stadion se construiește lângă sala polivalentă.

 

Distribuie

Din aceeși categorie

CSM Pașcani se reunește pe 17 iulie. Au fost stabilite primele meciuri amicale înaintea noului sezon

Circulația pe Varianta Ocolitoare Bacău (A7) se închide temporar din 15 iulie

Consiliul Județean Suceava va aloca un sprijin financiar de 2 milioane de lei clubului de handbal CSU

Circulația pe Varianta Ocolitoare Bacău rămâne deschisă. Lucrările continuă fără restricții de trafic

Știri sugerate