Începând cu data de 19 februarie, până pe 3 iunie, Centrul de consiliere şi tratare a persoanelor afectate de adicţii „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Protopopiatului Botoşani demarează o acţiune de prevenţie în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, la nivelul liceelor din Botoşani, Flămânzi şi Vorona, informează Doxologia.ro.
Acţiunea se va concretiza prin mai multe prezentări referitoare la dependenţele de substanţe şi comportamentale, susţinute în sălile de clasă de persoanele calificate ale centrului, urmate apoi de mărturia unei persoane care a trecut printr-o dependenţă şi care este acum în programul de recuperare. La finalul întâlnirilor, va exista şi o scurtă sesiune de întrebări, urmată de posibilitatea ca tinerii doritori să se înscrie cu lucrări autentice referitoare la dependenţe pentru Simpozionul „Adicţiile şi efectele lor” care se va desfăşura la finalul campaniei de prevenţie, pe 3 iunie, la Protopopiatul Botoşani, şi va avea ca invitaţi specialişti în domeniul adicţiilor, preoţi , membri ai grupurilor de suport, voluntari, precum şi elevii cu lucrări înscrise. Cele mai bune prelegeri ale elevilor vor fi premiate.
Această campanie se adresează unui număr de aproximativ 3.000 de elevi din liceele botoşănene şi a luat naştere ca urmare a dorinţei de a atrage atenţia în rândul tinerilor asupra pericolelor la care se expun atunci când încearcă substanţe sau comportamente care creează dependenţă. Se observă, în ultimul timp, în întreaga societate românească o accentuare a consumului fie de substanţă, fie de comportamente care creează dependenţă şi care duc la degradarea, ca întreg, a ceea ce înseamnă persoana umană din punct de vedere spiritual, social, dar şi din punct de vedere al sănătăţii.
“În contextul lumii de astăzi este important, ca tinerii, cei mai afectaţi de aceste patologii, să înţeleagă cauzele profunde care conduc spre adicţie, pericolul lor dar şi existenţa unei posibile vindecări, recuperări, pentru persoanele deja afectate. Dintotdeauna ştim că prevenţia stă la baza evitării situaţiilor de risc, iar în situaţia adicţiilor, situaţia nu diferă. Cele mai multe persoane care au evitat consumul de substanţă sau comportament adictiv sunt cele care au participat la o acţiune de prevenţie sau care şi-au însuşit pe orice altă cale informaţii despre pericolul la care se expun atunci când intră în contact cu substanţe sau comportamente care creează dependenţă”, a transmis preotul Andrei Manolea, directorul Centrului de consiliere şi tratarea a persoanelor afectate de adicţii „Sfântul Apostol Andrei” din Botoşani.
Programarea acțiunilor de prevenție în licee
Desfășurătorul acțiunilor de prevenție destinate claselor IX-XII cu privire la dependențe:
-
Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” – Flămânzi: 19–29 Februarie 2024
-
Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona: 4–15 Martie 2024
-
Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani: 27 Martie – 7 aprilie 2024
-
Liceul Pedagogic „ Nicolae Iorga” Botoșani: 8–14 Aprilie 2024
-
Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani: 15–21 Aprilie 2024
-
Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani: 24–26 Aprilie 2024
-
Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” Botoșani: 13–17 Mai 2024
-
Liceul Tehnologic „Elie Radu” Botoșani: 22–24 Mai 2024
-
Liceul cu Program Sportiv Botoșani: 27–31 Mai 2024
-
Simpozion „Adicțiile și efectele lor” – Protopopiatul Botoșani – 3 iunie 2024
Activitatea se va desfășura, în baza Acordului de parteneriat, după următorul program:
- o prezentare Power Point – care conține informații despre dependențe și efectele pe care acestea le generează. – 15 minute
- mărturia unei persoane care a trecut printr-o dependență și a urmat programul de recuperare al celor doisprezece pași – 15 minute
- sesiune de întrebări și împărțirea materialelor informative specifice despre efectele acestora dar și despre posibilitatea tratării lor acolo unde este cazul – 10 minute
- înscrierea elevilor care doresc să participe cu lucrări autentice despre dependențe la simpozionul „Adicțiile și efectele lor” – 10 minute (max. 10 lucrări/profesor).
- pentru înscriere se va completa formularul de mai jos: https://forms.gle/dMJX6d2grDhJZMvk9
- Lucrările vor fi predate de către fiecare profesor de religie, la Protopopiatul Botoșani (secretariat), în termen de 7 zile de la data desfășurării activității (pentru unitățile programate în luna mai, nu mai târziu de 31.05.2024).