full screen background image

Simpozion ştiinţific studenţesc la USV Iaşi

Universitatea de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași organizează, în perioada 17-18 aprilie 2024, simpozionul ştiinţific studenţesc cu participare internaţională.

Evenimentul este organizat anual de către Universitatea de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi (IULS), prin intermediul Departamentului Cercetare Științifică și cu implicarea Asociației Studenților Veterinari din Iași și a Ligii Studenţilor Agronomi şi Veterinari Iaşi.

Acest simpozion constituie un bun prilej pentru studenții din universitățile agronomice din țară și din străinătate de a schimba păreri, opinii, cunoștințe, dar și de a lega colaborări viitoare și prietenii.

Studenții străini vor avea oportunitatea de a-și susține lucrările în limba engleză.

Scopul activității Simpozionului Științific Studențesc este de a descoperi potențiale talente în rândul participanților, cu înclinații spre cercetare și inovare; formarea deprinderilor de a scrie lucrări cu caracter științific și încurajarea participanților în munca de cercetare, inovare și dezvoltarea antreprenorială.

La această ediție a simpozionului vor fi invitați să participe cu lucrări științifice studenții, masteranzii și doctoranzii din toate universătile agronomice, atât din țară cât și din străinătate.

comments

comments