Dacă e vreo zi care mi-e dragă din toate cele care se marchează în spațiul școlar, atunci e „Ziua Internațională a Cititului Împreună”.
ZICI? Chiar zic că mi-e dragă cu maximum de onestitate. Și asta pentru că nu e o zi în care unii de la catedră prezintă informații, iar alții din bancă rup gura a căscat, nu e o zi în care se fac tot felul de prezentări sofisticate proiectate pe pereți, dar fără imagini întipărite în mintea elevilor pentru că spațiul e deja ocupat de imaginile ce se succed rapid pe rețelele sociale.
„ZICI” e o zi în care se citește… împreună. Eu una așa am văzut în fotografiile postate pe rețele de socializare de doamne și domni profesori, care și-au propus să încurajeze lectura. Mai exact am văzut cum s-a renunțat la catedră și tocuri, la bănci în care elevii stau fără voie ostentativ unii cu spatele la ceilalți, la degete arătătoare ridicate de profesori spre tavanul anost al sălilor de clasă. Dascălii fie au schimbat locația, fie au schimbat așezarea băncilor în sălile de clasă, fie s-au amestecat printre elevi și au început să răsfoiască. Împreună. Într-o zi internațională a cititului… Și bine au făcut.
Pentru că nu avem cum să îi facem pe copii să citească decât dacă citim împreună. Dacă așteptăm să se nască în ei dragostea pentru citit brusc, când văd lista lecturilor obligatorii, ne înșelăm amarnic. Copiii de astăzi au nevoie de mult mai mult timp petrecut împreună cu ei, decât o declară. Au nevoie să facem împreună cu ei lucrurile, până le vin și lor natural. Și asta nu doar la școală, ci mai ales acasă. Oricât s-ar sumeți că se descurcă singuri, amăgiți de iluzia pe care le-o dă faptul că navighează în online cu pricepere sau că au găsit un prieten de nădejde în chat GPT, în viața reală chiar au nevoie de noi, și mai mult decât în alte vremuri, să-i învățăm pas cu pas cum să învețe, cum să citească, cum să creeze. Chiar au nevoie de asta ca de oxigen. Și nu doar la începutul școlarității. Ci la fiecare început. Începutul fiecărui ciclu de învățământ, începutul cititului de drag.
Știu că pentru unii nu sună bine faptul că nevoia copiilor de a fi orientați continuă să fie mare, chiar și la vârste mai puțin fragede. Dar e o realitate. Și o responsabilitate pe care dacă o abandonăm mai devreme, mai târziu s-ar putea să se ducă la vale tot sprijinul oferit.
Așa că să continuăm împreună, dacă vrem să-și aleagă mai târziu zborul definitiv în direcția bună lor.
Cu citit, cu trăit, cu educație… împreună.
prof. Maria Adriana Nichitean
