VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Drumul Județean Oroftiana; Baranca – Bajura, modernizat de o firmă botoșăneană

Drumul Județean DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura, intră într-un proces de modernizare în cadrul unui proiect al Consiliului Județean Botoșani.

Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a finalizat licitația pentru execuția lucrărilor și a desemnat câștigătoare o asociere condusă de firma botoșăneană Transasfalt Prod. Sectorul de drum județean de piatră care va fi modernizat are o lungime de 10,2 kilometri, din care 2 kilometri sunt în comuna Suharău, 3,55 kilometri în comuna Hudești, iar 4,66 kilometri aparțin de orașul Darabani. Valoarea totală a investiției este de peste 40 de milioane de lei (8 milioane de euro), din care 10 milioane de lei o reprezintă finanțarea guvernamentală, iar 30 de milioane de lei (peste 6 milioane de euro) cea asigurată de Consiliul Județean Botoșani.

Kilometru cu kilometru, ne ținem de cuvânt! Continuăm, și în acest an, modernizarea drumurilor județene. Facem un efort financiar mare pentru a moderniza DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura. Este un drum important, paralel cu Prutul, care unește cele mai nordice localități și sper ca modernizarea lui să aducă noi oportunități de dezvoltare a zonei. Am promis modernizarea drumurilor județene și muncim, zi de zi, pentru îndeplinirea obiectivului nostru”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Lucrările vor demara în această primăvară. „Imediat ce vremea va permite, vom da ordinul de începere a lucrărilor. Constructorii sunt determinați să lucreze așa cum au făcut și pe alte sectoare de drum județean pe care le-au modernizat. Ne dorim lucrări de calitate, care să dureze în timp”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Sectorul de drum Oroftiana; Baranca – Bajura face parte din cele pentru care Consiliul Județean Botoșani a obținut finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, care este continuarea firească a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

„În cadrul Programului «Anghel Saligny» mai avem în diferite stadii de execuție alte patru proiecte de modernizare, astfel că, la finalul implementării lor, vom avea încă 40 de kilometri de drum județean asfaltați”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Cele patru sectoare de drum județean aflate în plin proces de modernizare sunt:

  • DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara (6 kilometri)
  • DJ 294A, Avrămeni – Panaitoaia – D. Cantemir – DN 24C (7,8 kilometri)
  • DJ 294B, Ștefănești – Murguța – Dobârceni (10,6 kilometri)
  • DJ 291K, Lozna (DJ291B) – Călinești – DN 29C – Talpa (7,22 kilometri)

Vă recomandăm să citiți și:

21 de medalii cucerite la prima competiție națională în anul 2024

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO: Cum arată piața imobiliară din Iași la început de an

Calendarul simulărilor pentru examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională

A patra ediție a Digital Innovation Zone, despre AI și perspective umane

Impozite mai mari la case și apartamente: de ce plătim mai mult și ce înseamnă asta pentru fiecare proprietar

Știri sugerate