VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Greva generală din primării, amânată

Sindicaliștii din primăriile comunelor și orașelor au decis să amâne greva generală programată pentru începutul lunii februarie, după ce au ajuns la o înțelegere cu guvernanții.

Sindicatele SCOR și Columna au obținut promisiuni privind eliminarea discriminației salariale reclamate, ceea ce a dus la suspendarea acțiunii revendicative.

Reprezentanții sindicatelor au anunțat că au acceptat o înțelegere cu guvernul pentru eliminarea discriminării salariale și alinierea salarizării din primăriile comunelor și orașelor la nivelul prevăzut în legea salarizării pentru anul 2022.

Actualmente, salarizarea este bazată pe prevederile pentru anul 2021.

Suspendarea grevei generale are loc pentru o perioadă de două săptămâni, în care guvernul se angajează să evalueze impactul bugetar, să identifice sursele de finanțare și să inițieze actele normative necesare.

Totodată, se va demara procesul de modificare a HG nr. 302/2022 pentru a permite funcționarilor publici să negocieze acorduri colective la nivelul grupului de unități, nu doar la nivelul fiecărei primării în parte.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/02/05/oportunitati-de-angajare-in-roman/

Distribuie

Din aceeși categorie

Măsuri dispuse în contextul alegerilor din comuna Mihai Eminescu

Trei proiecte importante ale Iașului, finanțate și în 2026

Activități de educație pentru promovarea integrității în contextul Zilei Internaționale Anticorupție

Cercul de lectură în discuție „Sticlăreasa” de Tracy Chevalier

Știri sugerate