full screen background image

Spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț va găzdui spectacolul artistic, literar, muzical și ecvestru „Luceafărul“, dedicat Zilei Culturii Naționale 2024.

Evenimentul este în colaborare cu Asociația Club Sportiv Ecvestru „Costache Lupu“ Piatra-Neamț și Grupul Folk „Eu cred“, sub îndrumarea lui Marius Coșerariu.

Evenimentul va avea loc pe esplanada bibliotecii luni, 15 ianuarie, începând cu ora 14:00.

Spectacolul, care se bazează pe dramatizarea celebrei poezii a lui Mihai Eminescu, vine în contextul aniversării a 174 de ani de la nașterea marelui poet român.

Pe scena în aer liber, călări și alături de trăsură, vor încarna personaje-cheie ale poeziei.

„Intenționăm să dăm naștere unei tradiții, după spectacolul susținut anul trecut, care s-a bucurat de aprecierile unui public numeros. Aflat la prima manifestare artistică din acest an, clubul sportiv ecvestru continuă parteneriatul rodnic cu Biblioteca Județeană «G.T. Kirileanu» Neamț, a menționat Costache Lupu, președintele Asociației Club Sportiv Ecvestru.

Spectacolul promite o experiență culturală deosebită, îmbinând arta, literatura și pasiune a pentru ecvestrism într-o reprezentație memorabilă dedicată Zilei Culturii Naționale.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/01/10/nemtenii-trebuie-sa-curete-zapada-de-pe-trotuare/

comments

comments